„Este o decizie care interzice organizarea lor pentru că e foarte greu să se respecte regulile, în general. Nu vorbim de săli de curs unde oamenii ascultă ceva, sunt nunți, botezuri, oamenii nu poartă mască, se dansează”, a declarat Arafat, precizând că se poate reveni asupra deciziei dacă numărul de infectări se va reduce.

Arafat a precizat că în acestă categorie nu intră și botezul și cununia de la biserică, pentru că există deja reguli speciale pentru aceste categorii.

„Botezul de la biserică nu este inclus aici. Acolo se face și se face cu un număr redus de oameni, dacă nu mă înșel, cu 16 oameni. Aici sunt mese festive, e altceva”, a punctat Arafat.

În ședința de marți, autoritățile au adoptat noi măsuri pentru prevenirea răspândirii coronavirusului. Astfel, masca de protecție va deveni obligatorie și în spațiile deschise, în zonele în care rata de infectare depășește 3 la mie, iar restaurantele, teatrele și sălile de spectacol pot funcționa, însă la capacitate redusă, la decizia comitetelor județene pentru situații de urgență.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.