În 2004, când zeci de mascaţi au descins la domeniul lui Nuţu Cămătaru, aflat în cartierul Ferentari al Capitalei, anchetatorii nu se gândeau că, aici, vor găsi o mică avere. Pe lângă păsări exotice şi lei fioroşi ascunşi în subsolul somptuoasei vile, Ion Balint avea în casă nu mai puţin de 500.000 de euro.
La arestare, ţinea în casă 500.000 €
De când au fost aruncaţi în spatele gratiilor, Nuţu Cămătaru şi fratele lui, Sile, nu s-au mai putut bucura, pe deplin, de averile lor. Cei doi, care, de peste cinci ani, înfundă puşcăria au ajuns acum să cheltuie pe lună cam cât “spărgeau”, în jumătate de oră, la restaurant. În contul său, Nuţu mai are acum vreo 800 de lei, iar fratele lui, Sile, cam 2.000 de lei.
“Nuţu şi-a dat o parte din bani acum, de Sărbători, când şi-a luat de-ale gurii, să aibă şi el o şunculiţă, un cârnăcior pe masă. Deţinuţii pot cheltui două salarii minime pe economie la fiecare patru săptămâni, adică vreo 1.200 de lei. Pot merge la magazinul din penitenciar, dar nu mai pot primi nimic de acasă”, ne-au declarat surse de la Jilava.
Că nu avea ce face cu banii a realizat şi un alt celebru puşcăriaş care a fost şi el “cazat” la penitenciarul de lângă Bucureşti. Se vorbeşte că fostul luptător K1, Tolea Ciumac, avea puşi deoparte vreo 50.000 de lei, sumă din care a cheltuit însă doar o mică parte.