Ann Ukrainetz, o americancă de 75 de ani din California, susține că este mătușa secretă a prințesei Diana și are legături de sânge cu prinții Harry și William după ce a găsit o scrisoare despre "o aventură" pe care mama sa ar fi avut-o cu membru al familiei Spencer, scrie The Sun.
Femeia, care este bunica a șapte nepoți, spune că și-a petrecut toată viața crezând că este fiica lui Charles Rudderforth, dar a descoperit "adevărul" în 1999. Ea susține că a găsit o serie de scrisori de dragoste pe care mama sa Evelyn le-a schimbat cu Maurice Roche, bunicul prințesei Diana.
Într-o scrisoare, Maurice, al patrulea Baron de Fermoy spune: "Îmi pare rău că nașterea Annei noastre ți-a provocat atâta durere. O simt și eu. Te iubesc atât de mult. Nu iți face griji, Rosa mea, voi avea grijă de tine întotdeauna".
Acum, Ann, născută în apropiere de Castelul Sandringham, Norfolk, Marea Britanie, în 1943, vrea să deshumeze cadavrul fratelui lui Maurice, Francis, pentru a putea face un test ADN.
"Francis este îngropat în New York, astfel încât ar fi mai ușor ca el să fie exhumat și să-i fie preluat ADN-ul pentru a vedea dacă există o potrivire. Nu-mi place că trebuie să fac asta, dar ei nu îmi lasă nici o opțiune, nu îmi răspund la niciun mesaj", a declarat femeia.
Ann încearcă acum să adune cei 50.000 de dolari necesari pentru a-l exhuma pe Francis.
"Îți poți imagina? Să lupți douăzeci de ani pentru cine ești cu adevărat? Familia regală a ajuns atât de departe în a accepta pe toată lumea și totuși, cu mine, cu care au legături de sânge nu vor să aibă nimic de-a face", concluzionează Ann.