Situată în Manhattan, Catedrala „Sfântul Ioan cel Divin” va găzdui ”nouă corturi medicale la temperatură controlată în lungul său naos şi în cripta sa”, a anunțat preotul paroh al bisericii, Clifton Daniel.

Acest spital de campanie ar putea începe să primească bolnavi de COVID-19 într-o săptămână, au precizat reprezentanţi ai catedralei. Peste 200 de pacienţi vor putea fi îngrijiţi aici.

În cursul secolelor precedente, catedralele a fost mereu folosite în acest fel, ca în timpul ciumei. Prin urmare, nu este o experienţă inedită. Este nouă doar pentru noi

Clifton Daniel III, preotul paroh al catedralei

Spitalele din New York, epicentrul epidemiei din SUA, cu aproape 3.500 de morţi, încep să ajungă la saturaţie. Iar cel mai populat oraş din SUA numără peste 72.000 de persoane infectate.

La nivelul întregii ţări, pragul de 10.000 de decese legate de epidemia de coronavirus a fost depăşit luni, iar autorităţile naţionale se aşteaptă ca vârful să vină în săptămânile următoare.

Aproximativ 368.000 de cazuri de contaminare au fost înregistrate în SUA, cele mai multe din lume, notează Agerpres.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.