Femeia a mers într-o zi însorită pe 23 septembrie în parc cu parternerul ei, la câteva zile după ce în zonă plouase, dar nu se așteptau să găsescă ceva în zonă. După o oră, Noreean a ridicat o piatră, însă nu știa ce ținea în mână. Uterior, ea a afla cât de prețioasă era.

„Nu știam că este un diamant atunci, dar era curat și strălucitor, așa că l-am ridicat”, a spus Wredberg, potrivit unui comunicat de presă transmis de parc.

Reprezentanții parcului spun că atunci când ploaia scoate la suprafață un diamant mai mare, iar soarele iese din nori, acesta se reflectă și este ușor de văzut.

Diamantul este „cam de mărimea unui jeleu, cu o formă de pară și o culoare de limonadă”, a spus superintendentul parcului Caleb Howell.

„Când l-am văzut prima dată la microscop, m-am gândit:„ Uau, ce formă și culoare frumoasă ”, a spus Howell în comunicat.

O femeie din SUA a găsit un diamant de 4,38 carate. ”Era curat și strălucitor”
Parcul Național Craterul Diamantelor din Arkansas este înzestrat cu diamante, iar mulți oameni încearcă să găsească unul. Foto: Facebook Crater of Diamonds State Park

Începând cu 1906, peste 1.900 de diamante au fost găsite în Parcul Național Craterul Diamantelor, dintre care 258 numai în 2021, aproximativ un sau două pe zi și cântărind peste 46 de carate.

Diamantul găsit de Noreean este cel mai mare găsit din 2020, după ce un bărbat din Arkansas a găsit unul de 9.07 carate, al doilea cel mai mare găsit în parc.

Nu este clar ce valoare are diamantul, întrucât parcul a spus că nu face evaluări.

Foto: Facebook Crater of Diamonds State Park

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.