O femeie drogată a ucis un bărbat pe trecerea de pietoni, în Târgoviște. Accidentul teribil s-a petrecut sâmbătă după amiază pe un bulevard din oraș. Tânăra de 20 de ani a ucis un bărbat care traversa Calea București, pe trecerea de pietoni.
Bărbatul, a cărui identitate nu a fost stabilită deocamdată, s-a angajat în traversarea străzii împingând bicicleta, însă femeia de la volan l-a lovit în plin. Rănile pietonului au fost atât de grave încât a murit pe loc. Femeii i-au fost recoltate probe biologice la spital, iar surpriza polițiștilor a fost mare când au constatat că tânăra este sub influența stupefiantelor.
Analizele au arătat că ea a luat cocaină, dat în organismul său sunt și urme de THC, o substanță stupefiantă care face parte din din compoziția cannabisului. Pe numele șoferiței a fost deschis dosar penal.