Părinții fetiței au povestit clipele de groază trăite de fiica lor în timp ce afla, săptămâna trecută, la școala. Într-o recreație, fetița de 9 ani a fost la un pas de a fi strivită de dulapul din clasă care „se balansa, fiind așezat pe două stinghii”.

Fetița și-a rupt piciorul după ce un dulap a căzut peste ea

Piesa de mobilier veche de peste 20 de ani s-a prăbușit peste piciorul drept al elevei. Copila a fost transportată cu un echipaj SMURD la Spitalul de Pediatrie din Pitești. Acolo, medicii au diagnosticat-o cu dublă fractură de tibie. Așa că mica pacientă a fost transferată la Spitalul Spitalul „Marie Curie” din Bucureşti pentru a fi operată.

Părinții au aflat înmărmuriți că, atunci când s-a produs incidentul, învățătorul, un dascăl aflat în prag de pensionare, se afla în cancelarie. Revoltat, tatăl elevei a depus o plângere la Inspectoratul Școlar Argeș.

Totodată, primarul comunei a dispus ca, până la finalizarea anchetei, toate dulapurile să fie scoase din sălile de curs pentru siguranța elevilor.

„Dulapul n-a căzut din senin. A fost mişcat, cumva, de elevi, în timp ce se jucau şi se zbenguiau în recreaţie”, a conchis primarul comunei Recea, Marin Pană.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.