„În jurul orei 14:41, pompierii au fost înştiinţaţi despre faptul că doi copii au căzut în râul Bistriţa, în comuna Borca. Au fost alocate forţe şi mijloace de la Garda 2 de Intervenţie Poiana Teiului, SAJ Ceahlău şi SVSU Borca şi Farcaşa”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Sursa citată a precizat că fetița a fost găsită și scoasă din apele râului de către cetăţeni, la aproximativ 100 de metri de locul unde a căzut, în stare de inconştienţă. Băiatul a fost scos de echipele de intervenţie la o distanță de aproximativ 1 kilometru de locul unde a căzut.

„Ambii copii sunt în curs de resuscitare, fetiței i se aplică manevre de resuscitare de către echipajul SMURD împreună cu un echipaj SAJ venit în sprijin, iar băiatul a fost preluat de către un echipaj SAJ și i se aplică manevre de resuscitare. Deocamdată, niciun copil nu dă semne că răspunde manevrelor de resuscitare”, potrivit ISU Neamț.

Potrivit IPJ Neamț, citat de News.ro, cei doi s-au jucat pe gheaţă, iar aceasta s-a rupt sub greutatea lor.

Un caz similar s-a produs, vineri, în Bacău, unde doi copii care se jucau pe gheața râului Bistriţa au căzut în apă după ce aceasta s-a spart.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.