UPDATE | Atacatorul din Munster, Germania, ar fi avut probleme psihice. Cel puțin 3 morți și 30 de răniți

Comentează
Victimele atacului din Munster nu erau localnici

O mașină a intrat în mulțime în orașul Munster din Germania. Potrivit unui bilanț provizoriu, două persoane au fost ucise, iar șoferul s-a sinucis. Cel puțin alte 20 de persoane au fost rănite, trei dintre ele fiind în stare gravă. Anchetatorii cred că bărbatul avea probleme psihice și nu au găsit în trecutul acestuia legături islamiste sau extremiste.UPDATE 21.41 Oficialii germani au confirmat că suspectul este un cetățean german în vârstă de 48 de ani. Aceștia au mai precizat că doi oameni au murit în urma atacului și alți 20 au fost răniți. 3 dintre aceștia sunt în stare gravă. Motivația atacului este încă neclară.

UPDATE 21.17 Angela Merkel, cancelarul Germaniei, s-a declarat ”profund șocată” de incidentul din Munster. Într-un comunicat de presă, Merkel a vorbit despre ”evenimentul oribil” din orașul german și a îndemnat la solidaritate cu victimele atacului.

UPDATE 20.51 Atacatorul a fost identificat, scriu jurnaliștii de la Frankfurter Allgemeine Zeitung. Acesta ar fi un cetățean german în vârstă de 48 de ani, care provine din landul Renania de Nord-Westfalia, în nord-estul țării.

UPDATE 20.25 Mai multe publicații din Germania, care citează surse din rândul autorităților, susțin că suspectul avea probleme psihice și că poliția nu favorizează pista teroristă în ancheta lor.

UPDATE 20.00 Ziarul Süddeutsche Zeitung, unul dintre cele mai influente din Germania, spune că incidentul din Munster nu este un atac terorist. Șoferul ar fi un cetățean german care avea probleme psihice.

UPDATE 19.47 Potrivit poliției, șase răniți se zbat între viață și moarte. Aproximativ 30 de răniți au fost duși la spitalele din Munster și tratați acolo. Victimele atacului stăteau la mese în curtea popularului restaurant „Großer Kiepenkerl“ când mașina a lovit, scrie presa germană.

UPDATE 19.15 În vehiculul folosit pentru atac a fost găsit un obiect suspect, a declarat un purtător de cuvânt al Poliției din Munster, fără a da alte detalii. Totodată, poliția a auzit zonuri că două persoane au sărit din mașină și au fugit, potrivit Die Zeit.

UPDATE 18:37 Presa germana relatează că numărul răniților a crescut la 50, dintre care șase sunt în stare foarte gravă. În mașina atacatorului a fost găsit un obiect suspect care este acum inspectat de geniști.

UPDATE 18: 21 Potrivit Die Welt, șoferul dubiței folosite în atac s-a sinucis

Hundertschaften aus ganz NRW sind unterwegs nach
Münster. @BILD_Ruhrgebiet @BILD_News pic.twitter.com/iyEv0s5Dev
— michael engelberg (@engelberg_ms) 7 aprilie 2018

UPDATE 18:17 Poliția germană a împânzit centrul vechi al orașului Munster și le cere tuturor  celor aflați în zonă să plece de urgență. O operațiune de prindere a unor potențiali suspecți este în plină desfășurare

Mașina folosită în atac a fost abandonată la fața locului. Iată primele imagini:

UPDATE 18.13 Potrivit presei germane, poliția tratează incidentul din Munster ca pe un atac terorist

UPDATE 18:00 Surse din poliția germană anunță că trei persoane și-au pierdut viața după ce o mașină a lovit mai mulți oameni aflați într-o zonă pietonală

Deocamdată nu se știe dacă incidentul a fost un atac terorist sau un accident rutier.

UPDATE 17.55 Reuters transmite că poliţia germană a anunţat că circa 30 de persoane au fost rănite în incidentul din Münster şi că s-au înregistrat şi "câţiva morţi, printre care s-ar afla probabil şi suspectul". AFP relatează că instituţia menţionată a postat pe Twitter că s-au înregistrat mai mulţi morţi şi răniţi.

Incidentul a fost confirmat pentru dpa de către persoane familiare cu ancheta. dpa, citat de Agerpres, transmite că poliţia locală a scris pe Twitter că ofiţeri au fost trimişi la locul incidentului şi le-a cerut cetăţenilor să evite sau să părăsească centrul oraşului pentru ca salvatorii să poată acţiona mai rapid.

Începând din anul 2016, mai mulți teroriști au ales să folosească mașini, furgonete sau camioane pe post de arme în atentatele teroriste comise în mai multe țări din Europa. Cronologia atacurilor teroriste în care au fost folosite camioane.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
06:11
Facturile la curent ar putea crește din nou. Ministrul Energiei estimează scumpiri de până la 10%
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!