Un echipaj al ISU Cluj a intervenit, sâmbătă, în cazul unei fetițe de cinci ani peste care a căzut un panou în zona Iulius Parc, scrie ziarul Știri de Cluj. Copila a primit îngrijiri medicale de la echipajul de pe ambulanță.
Incidentul a avut loc azi, la un centru comercial din Cluj. Fetița era la cumpărături cu familia sa, iar la un moment dat, a fost lovită de o pancartă din centrul comercial. Familia acesteia a sunat imediat la 112.
„Am fost solicitați să acordăm prim ajutor medical unei minore de 5 ani. Când pompierii au ajuns la fața locului, fetița era conștientă și cooperantă, cu afecțiuni ușoare. Aceasta a fost consultată de echipajul SAJ sosit la fața locului, urmând să se stabilească dacă va fi transportată la spital”, a transmis ISU Cluj.
Reprezentanții centrului comercial trebuie să dea explicații autorităților în acest caz.