Peste o sută de pasageri ai unei curse aparţinând companiei Blue Air aşteaptă de aproape două ore în Aeroportul din Bacău, după ce aeronava cu care urmau să plece, vineri, la ora 14.15, la Roma, s-a defectat, ei urmând să fie preluaţi de un alt avion.
Potrivit directorului PR al companiei Blue Air, Florentina Ivan, avionul a venit de la Torino, iar la aterizarea pe Aeroportul Bacău a intrat o pasăre în motor.
Pentru a minimiza întâzierea s-a decis să se aducă o altă aeronavă care va fi disponibilă pe aeroportul din Bacău la trei ore faţă de ora programată pentru decolarea spre Roma, respectiv la ora 17.15, notează Mediafax.