O prea grea cortina

Stefan Iordache a plecat pe neasteptate, lasand sa cada in urma lui o cortina prea grea pentru a mai putea fi ridicata. S-a dus sa-i intalneasca si sa-i intrebe pe Ilarion Ciobanu, pe Adrian Pintea si pe Florian Pittis, pe Ovidiu Iuliu Moldovan, pe atatia alti uriasi ai ecranului si scenei romanesti de ce n-au mai avut rabdare, de ce
n-au mai asteptat ca o cenusie si joasa tranzitie, care manjeste si cultura, sa se incheie, iar ei sa revina pe soclul gloriei. Soclu care le-a fost uzurpat de telenovelisti de doi bani, de manelisti, de histrioni ce nu pot trece pragul reclamelor de detergenti. Stefan Iordache si monumentala sa generatie n-aveau cum intelege ca birocratia de stat i-a trimis la pensie, chemandu-i rar la vreo colaborare. Ca, dupa o viata pe scena, vor ajunge sa vanda tablouri din casa, spre a trai decent. Cu discretie si cu inima grea, s-au retras, nestiind sa lupte pentru ceea ce le apartinea, pentru ca-si dobandisera coroana prin har si truda, le fusese pusa pe frunte de recunostinta a numeroase generatii de spectatori avizati, nu de sponsori sfertodocti si de televiziuni comerciale ale caror productii de periferie insulta ideea de arta.

Intr-o lume supusa banului – pana acolo, incat un manelist declara nu de mult ca intentioneaza sa organizeze un spectacol cu ‘creatiile’ sale la Opera Romana – lumea lui Stefan Iordache se stinge incet si dureros, de la o zi la alta. Nu se afla pe agenda Ministerului (in)Culturii, nici a oamenilor politici, care au urechile palnie doar la emisiile aducatoare de voturi, fie si din mahalale. Nici a televiziunilor, care, transmitand 24 de ore din 24, afirma ca fie si o jumatate de ora daruita Marilor Actori nu si-ar gasi justificare, neaducand reclama si bani in cont. Asa e, n-ar aduce decat o gura de aer curat. Adio, Stefan Iordache!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE