Doi oameni au fost răniți și patru mașini avariate după ce o șoferiță din Galați nu s-a asigurat suficient la ieșirea de pe o stradă. Accidentul provocat de femeia de 53 de ani a blocat traficul pe DN 25, timp de câteva ore miercuri, relatează Viața Liberă.
Șoferița de 53 de ani, din satul Vasile Alecsandri, a încercat să iasă de pe o stradă din localitate în drumul național. Pentru că nu s-a asigurat corespunzător, a lovit în plin o autoutilitară care mergea spre Tecuci.
Impactul violent a proiectat maşina care avea prioritate pe contrasens. Aici, aceasta a acroșat alte două autoturisme staționate pe marginea drumului: o dubiță și un autoturism.
În urma impactului, șoferul autoutilitarei, un bărbat de 36 de ani, din Soveja, și pasagerul din dreapta, un bărbat de 70 de ani, au fost răniți, fiind trnsportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Conform polițiștilor, în urma testării s-a stabilit că niciunul dintre conducătorii auto nu consumase alcool, în acest caz fiind deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Pe durata cercetărilor la fața locului, traficul rutier spre Tecuci a fost serios afectat.