in vara lucrarilor de reparatii. in final, esplanada va fi, se pare, reprezentativa pentru asa o institutie. Secretarul general al Camerei, Mihai Unghianu, spune ca spatiile au fost astfel delimitate incat, desi s-a marit cu 10% numarul locurilor de parcare, s-au marit si zonele afectate spatiilor verzi. in „alveolele” respective va fi plantat deocamdata gazon, insa, dupa discutiile cu horticultorii Camerei, acolo ar putea fi sadite ori flori, ori plante ornamentale.
Piesa de rezistenta va fi statuia ce va fi amplasata in fata intrarii „Izvor” a Camerei, pe unde intra deputatii. Desi Caragiale parea la el acasa, Unghianu spune ca personajul care va „veghea” lucrarile parlamentare va fi stabilit impreuna cu persoane de specialitate de la Academia de Arte. Cele mai multe sanse pare sa le aiba Mihai Viteazul, considerat a fi un personaj politic emblematic. si dimensiunile statuii vor fi bine gandite, deoarece edificiul ar urma sa fie vizibil dinspre parcul Izvor si va fi luminat corespunzator, „pentru a da o nota de reprezentativitate acestei institutii”.
Dupa ce masinile vor putea, in sfarsit, parca pe respectivul spatiu aflat in reparatii, circulatia ar putea fi dirijata de agenti. Mihai Unghianu spune ca astfel se va fluidiza „traficul” (pe aici circula sute de masini) si se vor respecta si locurile de parcare. „Le voi da sarcina agentilor chiar sa-i amendeze pe cei ce nu vor respecta regulile”, promite Unghianu.
Si cum o achizitie atrage, la randul ei, o serie de investitii, Camera va trebui sa gaseasca o solutie pentru deszapezirea drumurilor laterale si a parcarii, fara deteriorarea dalelor de piatra, aduse special din Germania. Potrivit secretarului general, se poarta discutii cu specialisti din Ministerul Transporturilor care sa recomande o solutie chimica neagresiva, pentru topirea zapezii, in locul clasicei sari, care distruge si cimentul. in plus, se pare ca va fi nevoie si de niste utilaje dotate cu „lame” de cauciuc pentru indepartarea zapezii, altfel efortul financiar si moral investit in respectiva parcare nu ar fi justificat pentru prea multa vreme.

Urmărește-ne pe Google News
Gestul șocant făcut de Serena Williams după ce a fost umilită de Simona Halep. Acum s-a aflat: "Doamna organizatoare devenise palidă când a văzut"
GSP.RO
Gestul șocant făcut de Serena Williams după ce a fost umilită de Simona Halep. Acum s-a aflat: "Doamna organizatoare devenise palidă când a văzut"
ȘOC! Florin Salam, în stare GRAVĂ la spital! A fost internat de URGENȚĂ și trecut pe oxigen!
Playtech.ro
ȘOC! Florin Salam, în stare GRAVĂ la spital! A fost internat de URGENȚĂ și trecut pe oxigen!
"Omoar-o, omoar-o!" Româncă, bătută de iubitul ei, in timp ce tatăl agresorului îl încurajează
Observatornews.ro
"Omoar-o, omoar-o!" Româncă, bătută de iubitul ei, in timp ce tatăl agresorului îl încurajează
Horoscop 12 august 2022. Fecioarele ar putea percepe situația generală de astăzi ca pe o încleștare, menită să le facă lor viața grea
HOROSCOP
Horoscop 12 august 2022. Fecioarele ar putea percepe situația generală de astăzi ca pe o încleștare, menită să le facă lor viața grea
Păcăleală la o benzinărie din Argeș. Un șofer a „alimentat” TIR-ul cu aer
Știrileprotv.ro
Păcăleală la o benzinărie din Argeș. Un șofer a „alimentat” TIR-ul cu aer
Plecat din Guvernul Rusiei, a dat de gol când are loc finalul războiului din Ucraina! Răsturnare de situaţie: ce se întâmplă imediat cu Vladimir Putin
Orangesport.ro
Plecat din Guvernul Rusiei, a dat de gol când are loc finalul războiului din Ucraina! Răsturnare de situaţie: ce se întâmplă imediat cu Vladimir Putin
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
PUBLICITATE
Pssst!!! Ai auzit de Remixshop? Au zilnic reduceri de până la 90%
Cătălin Scărlătescu, transformare uluitoare după America Express
PUBLICITATE
Cătălin Scărlătescu, transformare uluitoare după America Express
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Urmărește cel mai nou VIDEO