O tânără din Belint, județul Timiș, care ieri a împlinit 21 de ani, a murit azi dimineață în urma unui teribil accident rutier petrecut pe raza localității Coșteiu, între Timișoara și Lugoj, pe DN 6.
Polițiștii au stabilit că tânăra se afla la volanul unui microbuz încărcat cu cartofi, iar, într-o curbă uşoară la stânga, acesta a fost izbit în plin de un autoturism condus din sens opus de un bărbat din Lugoj.
Acesta din urmă ar fi intrat pe contrasens, ignorând linia continuă, a anunțat lugojinfo.ro.
În urma impactului deosebit de violent, maşinile au fost serios avariate, iar încărcătura transportată de faţă a venit peste ea.
Tânăra nu a supravieţuit. Șoferul celei de-a două mașini implicate a fost de asemenea, rănit, fiind transportat la spital.
Poliţiştii au anunțat că au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.