O tânără de 18 ani din judeţul Maramureş și-a pierdut viața marţi, 9 septembrie, după ce a căzut de la etaj, dintr-un unui bloc de locuinţe din orașul Cluj-Napoca, informează Agerpres.
Salvatorii care au ajuns la fața locului nu au mai putut face nimic pentru tânără.
„Pompierii din cadrul Detaşamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit pentru a acorda asistenţă medicală de urgenţă unei persoane căzute de la înălţime pe strada Observatorului din municipiul Cluj-Napoca. La faţa locului au găsit o tânără care prezenta traumatisme incompatibile cu viaţa, astfel încât nu au putut fi aplicate manevre de resuscitare", a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj.
Polițiștii clujeni au deschis o anchetă în acest caz, pentru ucidere din culpă.
„La data de 6 septembrie a.c., în jurul orei 16.15, poliţiştii au fost sesizaţi, prin apel 122, cu privire la faptul că pe strada Observatorului din municipiul Cluj-Napoca, o persoană de sex feminin s-ar fi aruncat de la etajul unui bloc. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, care a constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre o tânără de 18 ani, din judeţul Maramureş, pentru care medicii, din păcate, au pronunţat decesul", a precizat Inspectoratul de Poliție Cluj, într-un comunicat de presă.
„Trupul femeii va fi transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, în vederea efectuării autopsiei şi stabilirii cauzei decesului", menționează polițiștii clujeni.
Aceștia efectuează în prezent verificări pentru stabilirea circumstanţelor în care s-a produs incidentul și au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
Foto: Profimedia Images