Kushila Stein, în vârstă de 45 de ani, din Noua Zeelandă, a fost salvată duminică la nord de insula Creta.

În timpul celor 37 de ore în care s-a aflat în larg, Kushila nu a băut deloc apă, s-a hrănit cu cele câteva acadele pe care le avea şi a folosit pungi de plastic pentru a-i ţine de cald.

Navigator experimentat, Stein şi-a pus o pungă roşie pe cap şi a folosit o oglindă pentru a atrage atenţia.

După căutări ample, Garda de Coastă a Greciei a găsit-o la 101 kilometri nord de Creta, cea mai mare insulă a Greciei.

O turistă a supraviețuit două zile pe mare, într-o șalupă, cu ajutorul acadelelor
Kushila Stein este un navigator experimentat

Mama sa, Wendy Stein, a declarat pentru Stuff.co.nz că antrenamentul de care beneficia fiica ei în ceea ce priveşte supravieţuirea pe mare i-a salvat viaţa.

Stein ajuta un englez, identificat în presă doar ca Mike, să ia un iaht din sudul Turciei până la Atena.

În timpul călătoriei, Kushila Stein a decis să facă o plimbare pe uscat după ce stătuse aşezată un timp îndelungat, astfel că a părăsit iahtul şi a mers cu şalupa până în insula Folegandros, vineri, a precizat mama sa.

Pe drumul de întoarcere însă, una dintre vâsle a căzut în mare, iar vânturile puternice au împins-o în larg.

Când Stein nu s-a întors pe iaht, proprietarul a anunţat autorităţile greceşti sâmbătă dimineaţă.

Operațiune impresionantă de salvare

Operaţiunea de căutare şi salvare a fost realizată de şase nave, un elicopter şi o dronă submarină lansată de Garda de Coastă.

În timp ce se afla în larg, turista a scrijelit numele şi detaliile de contact ale mamei sale pe marginea şalupei, temându-se că nu va supravieţui.

După ce a fost salvată, femeia a fost transportată la spital şi tratată pentru deshidratare.

Când Stein a fost salvată, ea şi-a sunat mama, căreia i-a spus, potrivit New Zealand Herald: ”Mi-a mai rămas o acadea, mamă”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații