O zi din viaţa Cleopatrei Stratan

Comentează
Arhiva foto

E o fetiţă simpatică, poartă o rochiţă cu buline şi il tot aşteaptă pe Ghiţă la portiţă. Cam aşa o poate caracteriza oricine pe Cleopatra Stratan.

Inainte să mă intalnesc cu ea aveam dubii. Credeam că e un copil răsfăţat, mult prea serios pentru varsta lui şi care a gustat din plin din lumea celebrităţii, deci trebuie să fie puţin cu nasul pe sus. Dar Cleo nu e aşa. E simpatică foc, are un chef de joacă nebun şi e uimitor de disciplinată şi cuminte. Am stat o zi întreagă cu ea şi m-a bucurat să văd, că în ciuda vremurilor în care trăim şi a vieţii agitate pe care o are micuţa, mai există copii care ştiu cum să aibă o copilărie frumoasă.

Ora 9:30 M-am întâlnit cu Cleopatra şi cu tatăl ei, Pavel Stratan, în faţa studiourilor Antena 1, unde micuţa solistă fusese invitată să cânte o colindă la "Dimineaţa cu Răzvan şi Dani". După ce a ieşit de pe  platoul de filmare, Cleo a admirat îndelung păpuşile primite cadou, le-a botezat Bianca şi Daniel şi a spus că băieţelul o să i-l dea fratelui ei, Cezar, care mai are câteva zile şi împlineşte un anişor.

Arhiva foto


Ora 9:50
După ce tăticul a ajutat-o să îmbrace paltonaşul, Cleo s-a urcat în maşină pentru a mă duce să-mi arate certificatele primite din partea Cărţii Recordurilor, şase la număr.

Ora 10:20 Am sosit la CatMusic unde Cleo se simte ca acasă. Nici nu ajungem bine şi mergem să vedem certificatele ei, agăţate la loc de cinste pe pereţii din holul principal. Bineînţeles că micuţa artistă vrea să facem poze cu Bianca şi Mihai.

Ora 10:35 Pentru că se pricepe la modă şi îi place să deseneze rochiţe, Cleo a luat în primire tabla din birou, unde mi-a desenat o rochie roşie cu mâneci lungi, "pentru că e frig afară", şi cu un model... sofisticat, aşa cum numai viitorii designeri ştiu să facă.

Arhiva foto

Ora 10:50 Elevă în clasa I, Cleo îmi arată că ştie să scrie. Ba mai mult, spune mândru Pavel Stratan, "primul autograf l-a dat pe când avea numai 3 anişori". Acum, luăm pauză de la joacă şi, cu inocenţa unui copil care de abia aşteaptă sărbătorile, Cleo scrie o scrisoare pentru Moş Crăciun. Îi cere "un ghiozdan  cu Winx şi un poster cu Winx", vedetele ei preferate din lumea desenelor animate. Apoi, micuţa mai compune o scrisoare, de data aceasta din partea frăţiorului ei, Cezărică. Ea cere pentru micuţ "nişte hăinuţe, un pian mic pentru bebi şi să fie sănătos".

Ora 11:20 După ce am terminat cu scrisorile, Cleo le pune în gentuţă şi mă roagă să îi amintesc să cumpere plicuri şi timbre, pentru ca să le pună a doua zi la poştă, ca nu cumva să uite să le trimită. Apoi, îi vine o idee şi fuge repede la calculator ca să se joace puţin. Intră pe un site şi alege, fără să stea pe gânduri, un joc cu preferatele ei, Winx.

Ora 11:45 Cleo a participat la o şedinţă foto pentru un cotidian naţional, unde a uimit pe toată lumea. Asculta tot ce i se spunea şi se comporta foarte natural în faţa aparatului, încât totul a decurs foarte repede, fără a fi nevoie ca fotograful să tragă multe cadre.

Arhiva foto

Ora 12:30 Mergem să mâncăm, pentru ca să ne facem mari şi frumoşi. Cleo papă nişte piept de pui pane şi cartofi prăjiţi, dar nu cu mare poftă, pentru că e mereu atentă la păpuşile ei. Pentru că înăuntru e cam cald, micuţa vrea să se asigure că Bianca, păpuşa, nu s-a deshidratat şi îi dă să bea o gură de suc.


Ora 13:00
Când vine vorba despre desert, Cleo are iar poftă de mâncare. Ea mănâncă împreună cu tati nişte clătite cu îngheţată de căpşuni.


Ora 13:20
Plecăm de la restaurant şi stăm foarte mult timp în maşină, pentru că e aglomerat. Cleo uită de trafic şi se joacă cu păpuşile. Între timp s-a răzgândit: pe băieţel nu mai îl cheamă, Daniel, ci Mihai. După ce dezbracă, îmbracă păpuşile şi le întoarce pe toate părţile, fetiţa scoate carneţelul şi mai scrie câteva gânduri.

Arhiva foto

Ora 14:10 Am trecut pe la hotel să îşi schimbe rochiţa şi să se îmbrace cu nişte pantalonaşi mai de joacă. A ales hăinuţele făcând puţine mofturi "Pe aceştia i-am purtat ieri. Mai bine iau alţii", a spus Cleo arătându-mi două perechi de pantaloni.

Arhiva foto

Apoi am mers în părculeţul de lângă hotel, pe care Cleo îl observase de când se cazase dar nu avusese timp să-şi facă de cap.

După ce am intrat în zona cu nisip, Cleo a început să fugă de la un leagăn la altul, până când s-a hotărât că, de fapt, ar fi mai bine să le încerce pe toate.

A uitat şi de păpuşi, şi de Ghiţă, şi de lumea din jur, care o recunoştea pe stradă şi care îi ura să fie sănătoasă şi să se facă mare.

"Mai tare, dă-mă mai tare, tăticule!", îl ruga micuţa pe Pavel Stratan, care era destul de îngrijorat pentru că barele cu care era prins leagănul scoteau nişte sunete nu prea prietenoase. Cântăreaţa a încercat toate leagănele, cam puţine ce-i drept, pentru că parcul era prea mic pentru energia ei şi după ce a considerat că a fost de ajuns, a început să se uite în jur să vadă unde se mai poate juca.

Arhiva foto

Ora 14:45 După ce a epuizat leagănele, a trecut mai departe, pentru că nu puteam să fim în parc şi să nu încercăm şi toboganul, chiar dacă Cleo avea pe ea un paltonaş care nu prea era de tăvălit pe plasticul zgâriat.

După câteva discuţii cu tati, Cleopatra decide că aşa era de frumos afară şi oricum îi era foarte cald de la toată zbenguiala. Aşa că, fără să mai stea pe gânduri şi fără să-l mai asculte pe Pavel Stratan, care se temea ca fetiţa lui să nu răcească, îşi dă jos paltonaşul şi vrea să se urce din nou pe tobogan. Totuşi, tăticul nu renunţă să o roage să stea îmbrăcată şi după multe rugăminţi, Cleo îşi ia hăinuţa la loc pe ea.

După ce s-a dat  şi în tobogan, interpreta lui Ghiţă a început să se caţere şi să alerge prin parc, fără a da nici un semn de oboseală.

Arhiva foto

Ora 15:20 Deşi cheful de joacă nu îi trecuse, tati o roagă pe Cleo să meargă la hotel să doarmă puţin, pentru că seara trebuie să mergem la Cronica Cârcotaşilor.

Ora 15:30 Ajungem în camera de hotel, unde Cleo ne arată noua ei rochiţă cu buline, creată special pentru ea şi care a costat aproape 1.500 de euro. Procesul de realizare a rochiei a fost unul complicat, deoarece culoarea acesteia trebuia să fie la fel ca aceea a rochiţei păpuşii Cleopatra pe care o are micuţa cântăreaţă. Astfel, materialul a fost analizat şi decolorat până a ajuns să aibă exact aceeaşi nuanţă cu aceea a hainei păpuşii.

Arhiva foto

Ora 15:45 Cleo îi culcă pe Bianca şi pe Mihai, se asigură că nu mai face nimeni gălăgie şi apoi ne luăm la revedere până mai spre seară, când avem iarăşi treabă. Între timp, micuţa solistă trage şi ea un pui de somn.

Ora 19:00 Ne urcăm în maşină şi mergem la studiourile Prima tv. Odată ajunşi acolo, Cleo şi Pavel Stratan oferă un interviu pentru Kiss TV.

Arhiva foto

Ora 19:30 Cleo e chemată la machiaj pentru ultimele retuşuri înainte de filmare. Nu ştie exact ce vrea şi e cam supărată că şi-a pierdut balsamul de buze. Până la urmă, se mulţumeşte doar cu o coafură simplă, pentru că timpul era scurt şi toată lumea o bătea la cap că trebuie să meargă repede pe platou, pentru repetiţii.

Arhiva foto

Ora 19:50 Cleo profită de faptul că nimeni nu e atent la ea şi începe să danseze pe platoul de filmare şi să ne arate ce frumos se învârteşte rochiţa ei albă, de prinţesă.

Ora 20:00 Gata cu joaca. Cleo şi Pavel Stratan cântă o colindă. Cleo se simte extraordinar pe scenă. Nici nu ai spune că "lucrează". Pentru ea, totul e o joacă. În schimb, tatăl ei e foarte atent la detalii şi are şi ceva emoţii. Până la urmă, toate au ieşit bine, iar lumea e mulţumită. După o zi lungă, Cleopatra se întoarce la hotel, să doarmă, pentru că a doua zi, de dimineaţă, se trezeşte devreme să filmeze pentru o reclamă şi trebuie să fie odihnită.

Arhiva foto


Carte de vizită

  1. Nume: Cleopatra Stratan
  2. Data şi locul naşterii: 6 octombrie 2002, Chişinău, Republica Moldova
  3. Studii: elevă în clasa I, la o şcoală particulară din Chişinău
  4. Discografie: La vârsta de trei ani (2006), La vârsta de cinci ani (2008), Colinde Magice (2009)
  5.  Recorduri: cea mai tânără interpretă care a înregistrat un album; cea mai tânără interpretă într-un concert live; cea mai bine plătită artistă tânără (10.000 euro pentru o singură melodie – bani donaţi în scopuri caritabile); cel mai tânăr interpret care a primit trei premii MTV; cea mai tânără interpretă care a înregistrat un hit naţional; cel mai de succes tânăr artist
  6. Premii MTV MUSIC AWARDS 2007 pentru cea mai bună piesă, cel mai bun debut şi cea mai descarcată piesă de pe internet

Află mâine, pe Libertatea.ro, de ce s-a supărat Cleo pe băieţelul de care îi place şi ce relaţie specială are micuţa cântăreaţă cu tatăl ei

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
06:10
Atenționare de călătorie MAE: Proteste de amploare ale transportatorilor din Serbia
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală