“Acum trei ani, într-o vacanţă l-am cunoscut pe cel mai mare producător de filme erotice din Italia, la acea vreme, care mi-a propus să joc în câteva scene XXX. Am acceptat, am apărut în două pelicule porno, iar între timp continuam să-mi văd de profesia mea de model la Milano. Câştigam foarte bine, luam lunar un salariu de 6.000 de euro, bani la care se adăugau onorarii pentru şedinţe foto, prezentări de modă sau scenele XXX”, mărturiseşte Oana Oprea.

Nu va mai răspunde la numele de Eva Kent

 “După ce am făcut cele două filme, am primit o ofertă să plec la Londra, ca model erotic. În acelaşi timp, am primit un telefon de la Antena 1 şi am fost chemată la castingul pentru emisiunea “Un show păcătos”, pe care, spre marea mea fericire, l-am câştigat. Acela a fost momentul în care am început să-mi pun unele întrebări. Mi-am dat seama că nu merită să mă distrug pentru bani. Aşa că am hotărât: renunţ la pornografie şi la numele Eva Kent”, ne-a dezvăluit 3899-122956-11foto2.jpgOana Oprea.

Blonda lui Capatos ne-a mărturisit că se gândeşte acum la o carieră în televiziune. “Mă simt foarte bine în faţa camerelor de luat vederi, îmi place că pot să fiu eu, că mă pot exprima. Sper să am ocazia să dovedesc din plin că nu sunt doar o prezenţă plăcută la televizor, ci şi că pot să susţin, de una singură, o emisiune”, a încheiat Oana.

Are o relaţie stabilă

Oana Oprea are de doi ani un iubit, pe nume Cătălin, care a fost alături de ea în scandalul declanşat recent în presă, în care a fost acuzată de prostituţie. “Nu mi-am înşelat niciodată prietenul. Ne iubim, avem încredere unul în celălalt şi sunt sigură că asemenea lucruri nu ne vor despărţi”, a mai spus Oana

A3899-122955-11foto3.jpglina Plugaru: «Nu sunt prostituată»

Nu doar Oana Oprea a avut de suferit de pe urma acuzaţiilor de prostituţie din presă, ci şi Alina Plugaru (foto). Actriţa XXX ne-a declarat că a fost extrem de deranjată de această poveste: “Am suferit enorm când am citit azi (n.r. – ieri) ziarele. Îmi pare rău că am ajuns să fiu implicată în toată această poveste. Nu sunt prostituată. Sunt doar minciuni şi mai mult nu vreau să comentez, pentru că aş da scandalului o amploare mai mare decât merită”, ne-a declarat Alina Plugaru.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.