Guvernul e hotărât, iar Preşedintele îi susţine cu fervoare ideea, ca lefurile bugetarilor să fie mărite cu numai 5%, aşa încât să se acopere doar inflaţia anticipată oficial. Mai mult, vor fi daţi afară 20% din bugetarii din aparatul central. Cât să fi trecut din octombrie - noiembrie, când, în campanie, deşi criza se declanşase, Boc, Geoană, dar şi Băsescu îndemnau profesorii, medicii, funcţionarii publici să ceară sporuri salariale de 50%? Sigur că Executivul se confruntă acum cu mari dificultăţi în adunarea şi redistribuirea banului public. Criza ne loveşte mai abitir, tocmai pentru că avem o economie gonflată, prea puţin sau deloc clădită pe stimularea producţiei, îndeosebi a agriculturii. Cine are azi cu ce-şi hrăni populaţia supravieţuieşte, or noi importăm 70-80% din alimente. Iar prăbuşirea leului le face din ce în ce mai scumpe, mai greu accesibile nu doar pentru pensionari, ci şi pentru majoritatea salariaţilor. A avansa pentru 2009 o inflaţie de numai 5% e o iluzie. Sau ignorarea în continuare a realului coş zilnic (produse şi servicii de bază), a cărui luare în calcul ar trebui să o impună sindicatele.
Pendulând între sindrofii politice şi decizii pripite, între suspiciuni greu disimulate ale celor două partide şi nesfârşita tăiere algoritmică a tortului, Cabinetul încă n-a fost în stare de o evaluare realistă şi transparentă a resurselor şi priorităţilor, practicând în schimb discursul gol. Chiar mistificator. Un sculptor de metafore, Nicolae Velea, avea într‑o bijuterie beletristică o scenă în care nişte copii dintr-un sat pârjolit de secetă puseseră cailor, ca să-i facă să pască iarba arsă, ochelari verzi. Emil Boc pare să vrea să ne pună lupe, spre a-i privi competenţa administraţiei sale la altă dimensiune decât cea adevărată. Se păcăleşte singur.