Mojtaba Zolnour, preşedintele Comisiei pentru securitate naţională şi afaceri externe din parlamentul iranian, a amenințat, luni, că, "dacă Statele Unite ne atacă, nu va rămâne decât o jumătate de oră de existenţă pentru Israel", notează Reuters.
Declarațiile parlamentarului iranian vin în contextul în care tensiunile dintre Teheran şi Washington au atins cote înalte în ultimele săptămâni.
Recent, Donald Trump a dezvăluit că a anulat în ultimul moment lovituri aeriene punctuale asupra unor instalaţii în Iran, după ce apărarea antiaeriană iraniană a doborât o dronă de supraveghere americană care, potrivit Teheranului, se afla în spaţiul aerian iranian, informează Agerpres.
Cu privire la acest incident, agenţia iraniană pentru energie atomică a anunţat că va da în curând publicităţii un raport privind decizia Teheranului de a nu mai respecta limitele producţiei de uraniu îmbogăţit.
Această producţie era restricţionată prin acordul privind controlul programului nuclear al Republicii Islamice, semnat în iulie 2015, la Viena.
Iranul şi SUA şi-au întrerupt relaţiile diplomatice în 1980 după Revoluţia islamică. O deschidere a fost posibilă sub administraţia preşedintelui democrat Barack Obama, care a dus la încheierea în 2015 a unui acord internaţional între Iran şi marile puteri asupra programului nuclear iranian. Dar Donald Trump a decis anul trecut retragerea unilaterală a SUA din acest pact.
Foto: EPA