Opinia Zilei | 11 septembrie
Urmărește Libertatea in Google Discover
Un deceniu de la oribilele atentate teroriste din SUA. De când sceleraţi ai unei organizaţii criminale conduse de un psihopat au lovit crunt naţiunea americană, sperând să o înspăimânte şi, deopotrivă, să disemineze groaza pe tot cuprinsul Terrei, dar n-au izbutit decât să coaguleze nu doar poporul american, ci toată lumea civilizată, într-o solidaritate totală, într-o reacţie fără ezitare şi neîmpăcată contra terorismului. În chiar acea zi fatidică, 11 septembrie, naţiunile democratice, guvernele lor au declanşat un război fără armistiţiu împotriva fanatismului, al crimei înfăşurate în false motivaţii religioase. Mai devreme sau mai târziu, finalul nu poate fi decât capitularea necondiţionată sau exterminarea celor care mai cred că teroarea poate fi iertată. Un început s-a făcut chiar în acest an, prin anihilarea fizică a lui Osama bin Laden.
Au trecut însă 10 ani, iar experienţa acestora a demonstrat că un război de uzură, cum e cel din Afganistan, nu se poate încheia rapid şi deplin, că soluţia excesiv, preponderent militară, într-un conflict cum e cel de acolo, într-o lume cu altă filosofie, are un uriaş cost în sânge, dar şi în bani, greu de suportat, mai ales într-o criză al cărei sfârşit e greu de prevăzut. Nu sunt puţine vocile care amintesc de războiul din Vietnam, unde strategia militară clasică a eşuat. Nu sunt puţine guvernele care au anunţat retragerea cât mai grabnică a trupelor din acel teatru de operaţiuni, insistând asupra accentuării rezolvărilor politice, dublate de intervenţii ale comandourilor strict specializate contra celulelor şi sălaşurilor teroriştilor.
Care-i poziţia guvernanţilor români, care, chiar în acest an, au suplimentat numărul trupelor trimise în Afganistan, unde sunt, de regulă, repartizate în cele mai încinse zone şi au plătit cu grele jertfe prezenţa acolo? Zilele trecute, preşedintele Băsescu a făcut o afirmaţie derutantă: ne vom retrage din Afganistan atunci când generalii români vor propune acest lucru, apreciind misiunea ca fiind încheiată. Mă tem că e un mod de a se deroba de o într- adevăr grea răspundere. Nu cred că generalii sunt cei care trebuie să determine asemenea decizii, războiul nu e lângă casă, ci la mii de kilometri. Iar analiza şi decizia - luând în calcul toate elementele, inclusiv cele economice - nu trebuie să fie militare, cât politice. Suntem şi rămânem un aliat serios al SUA, dar trebuie să ţinem seama îndeosebi de interesele noastre naţionale. Iar experienţa din Irak, pentru a cărui reconstrucţie firmele româneşti n-au prea primit contracte, e destul de proaspătă. Ca să nu mai spun că suntem “aliaţi de preţ” când tinerii noştri sunt trimişi în linia întâi, dar paria când e vorba de acordarea vizelor de intrare în SUA.
