Opinia Zilei | Băsescu, bolnav? Da!
Urmărește Libertatea in Google Discover
Era de aşteptat ca pe piaţa media să fie lansată o nouă fumigenă, cu priză la public. Preşedintele Băsescu, susţine Stelian Tănase că ştie din surse sigure, chiar de la Cotroceni, ar fi grav bolnav, având o afecţiune cerebrală care i-ar putea pune în primejdie echilibrul comportamental, discernământul. Nu-l suspectez pe Stelian Tănase de malversaţiuni. Mai curând cred că e o victimă a unor intoxicări lansate de însăşi “sursa sigură”, Cotroceniul, pentru ca apoi să poată comenta ce năzbâtii stupide mai colportează presa, abătând totodată atenţia de la vria în care se află Puterea. Ceea ce trebuie însă discutat e altceva. Personal, nu cred că Traian Băsescu e grav bolnav. În nici un caz mai bolnav decât conaţionalii săi, dintr-o ţară aflată pe cel mai prost loc din UE, ca morbiditate şi în care dezastrul din sistemul de sănătate face ravagii şi trimite tot mai mulţi oameni la groapă. Starea de sănătate a preşedintelui nu e însă un bun propriu, intim, confidenţial. Sau nu trebuie să fie. În state cu un desăvârşit exerciţiu democratic, preşedintele e obligat să-şi facă periodic examenele clinice şi de laborator şi să publice buletinul medical. Chiar şi atunci când s-a zgâriat căzând cu bicicleta, are apendicită ori o banală indigestie. Asta, tocmai pentru a nu lăsa loc speculaţiilor, ca în cazul lui Băsescu, sau, dimpotrivă, spre a nu permite să se ascundă stări grave ale celui aflat în vârful piramidei. La noi, în originala noastră democraţie, starea de sănătate a preşedintelui e clasificată ca ţinând strict de siguranţa naţională, ca un secret militar şi e secretizată ca atare.
În mod cert însă, preşedintele Băsescu e grav bolnav. Are o maladie ce nu ţine de competenţa interniştilor, neurologilor sau oncologilor, a medicilor în general, şi care se acutizează, îl domină tot mai mult, cu efecte, din nefericire, asupra modului în care- şi exercită atribuţiile constituţionale, pe care le ignoră adesea. Boala se numeşte egocentrism şi-l copleşeşte cu tot mai severe puseuri, împingându-l spre autocraţie. Unii zic că spre pofte dictatoriale. Totul în ţară, de la evoluţii economice la rânduieli sociale, de la programe economice şi financiare la modul de exploatare a ultimelor resurse ale ţării, de la obligaţiile statului faţă de cetăţeni la drepturile mereu amputate ale populaţiei, trebuie să treacă prin filtrul şi decizia lui. Dacă nu sunt din capul locului iniţiate de el. Nimeni altcineva nu gândeşte, nu are idei, nu poate decide. Demnitarii sunt reduşi la a fi nişte sluguţe, nişte executanţi mărunţi (desigur, cu una, două excepţii, personaje favorite), iar populaţia e alcătuită de puturoşi, beţivi şi nevolnici, care ştiu doar să ceară şi nu pleacă naibii din ţară, nefiind capabili să înţeleagă că el, preşedintele, şi paiaţele sale le vor binele şi li-l vor face chiar “tratându-i”cu foame, frig şi alte pri- vaţiuni.
