Pentru Traian Băsescu, evacuarea portocaliilor din Palatul Victoria ar însemna nu doar ignorarea sa şi izolarea definitivă în Palatul Cotroceni, ci i-ar maximiza vulnerabilitatea, suspendarea devenind, în cazul pierderii majorităţii parlamentare, aproape o certitudine. Ce şanse au Victoria şi Cotroceni să evite aceste evoluţii? Una singură. Jeffrey Franks, şeful Misiunii FMI, sufleurul principalelor măsuri net antipopulare şi fără efect economic benefic pentru ţară, şi-a exprimat, reluat imediat de Boc, temerea faţăde “riscul major” ca anul electoral să ducă la blocarea aşa-ziselor reforme. Traian Băsescu a dat şi el glas “îngrijorării”, cerând chipurile Guvernului “să rămână tăios” şi să nu dea drumul la pomeni electorale.

Mă tem că e vorba de altceva. Anume, de un scenariu care, ducând la amânarea alegerilor, să prelungească mandatul Cabinetului cu cel puţin un an. Potrivit Constituţiei (Art. 63), “Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese pentru un mandat de patru ani, care se prelungeşte de drept în stare (…) de urgenţă”. Această stare e direct legată de siguranţa naţională, care, potrivit legii, vizează nu doar aspecte militare, ci şi “starea de legalitate, de echilibru şi stabilitate socială, economică şi politică”. Oricând se poate invoca, nu-i aşa?, că din cauza crizei mondiale, România are probleme de echilibru şi de stabilitate.Aşa că alegerile mai pot aştepta… P.S. În Grecia, ample mişcări de stradă antiguvernamentale. Palicarii nu vor să plătească ei prostiile sau corupţia politicienilor.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Libertateapentrufemei.ro
Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Top 7 stațiuni montane din România. Ce alternative sunt la Valea Prahovei
FANATIK.RO
Top 7 stațiuni montane din România. Ce alternative sunt la Valea Prahovei
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Afacerea deschisă de Lăcrămioara şi fiul ei, Ciprian, cu 2 ani în urmă, are succes şi peste hotare. Preţul pe kg e în jur de 100 de lei
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Lăcrămioara şi fiul ei, Ciprian, cu 2 ani în urmă, are succes şi peste hotare. Preţul pe kg e în jur de 100 de lei
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie
HOROSCOP
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI