Principalele declaraţii ale liderului USR la Interviurile Libertatea:
- „PNL şi USR susţin alegerea primarilor în două tururi, nu este doar o declaraţie pentru televizor”
- „Suntem într-o situaţie ridicolă, să guvernăm prin angajări de răspundere. E greu de crezut că putem funcţiona tot 2020 prin angajare de răspundere. De aceea anticipatele sunt importante”
- „Moţiunea de cenzură nu va trece, parlamentarii PSD nu vor vota să cadă Guvernul, că s-ar apropia de alegerile anticipate”.
- „Eu sunt foarte convins că nici UDMR, nici PSD, suma aceea de 230 de voturi, nu va exista în realitate. Vor fi mai puţine voturi la moţiune”.
- „Guvernul actual administrează ţara şi repară multe din oalele sparte lăsate de PSD, dar nu poate lua măsuri semnificative decât prin angajări, că majoritatea parlamentară e blocată de PSD”
- Anticipatele se pot întâmpla doar cu un acord politic larg cu toate celelalte partide. PSD nu va accepta însă. Sunt discuţii, dar e nevoie de implicarea premierului şi a preşedintelui.
- „Şansele pentru anticiapte sunt medii, 50%, poate 51%”.
- „PSD a creat o „bombiţă” în Comisii, ştie foarte bine că proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale este neconstituţional”
- „Nu se vrea rezolvarea problemei, ci doar adoptarea unei carcase neconstituţionale, făcută din populism”
- „Trebuie eliminate pensiile speciale care pot fi eliminate, restul plafonate, apoi să mergem către contributivitate”
- „Multe pensii speciale au fost date de PSD ca să cumpere voturi, pentru sinecuri”
- Despre propunerea PNL privind votul şi vizele de flotant: „Nu ştiu de ce, intuiesc, se încearcă protejarea de o temere care nu mai e de actualitate. Refuz să cred că de fapt se încearcă o limitare a accesului cetăţenilor la vot. În forma de faţă, e o restricţie. CCR spune că nu poţi să restricţionezi drepturi.”
- „E dreptul unui om la un vot. Ideea asta că într-o comună se aduc 20 de oameni, practica nu a arătat lucrul acesta. Au fost studii făcute de organizaţii ale societăţii civile, care au arătat că sunt lucruri imaginare”
- „Am vorbit cu Ludovic Orban, este o discuţie care a rămas deschisă”.
- „E greu de spus dacă vine o criză economică, dar dacă ne uităm la poziţia Consiliului Fiscal, ne spune că pe actuala legislaţie şi construcţie bugetară creşterea pensiilor cu 40% anul acesta şi în viitor ne duce la un deficit de 4,8%. Pierdem frâiele economiei. Ne împrumutăm grosier de la copiii noştri”.
- „Creşterea alocaţiilor a fost o răzbunare a PSD, provocată de ce a făcut PNL la începutul lui 2019. Foarte simpatice aceste măsuri pentru cei care urmăresc lupta politică, dar tragice pentru sănătatea economiei”
- „Bugetul a fost construit pe existenţa măririi pensiilor cu 40% anul acesta, problema este că următorii ani presupun acea mărire lună de lună, 12 luni, ori lucrul acesta ne aruncă în deficit, pentru că încasările care să acopere aceste prevederi nu sunt. E o realitate de care politicienii se feresc. România nu are bani de aceste măriri”
- „Dacă vor fi două tururi, Alianţa USR-PLUS va avea candidat comun, celelalte forţe vor avea candidat. Dacă vor fi alegeri într-un tur, trebuie să stăm la masă şi să găsim toţi un candidat comun al opoziţiei”.
- „În orice formă, Alianţa va avea un singur candidat, se discută pentru a găsi cea mai echilibrată soluţie, între Nicuşor Dan şi Vlad Voiculescu. Vom găsi o variantă prin care cetăţenii Bucureştiului să aibă o şansă reală să ne spună cine este cel pe care îl preferă. Miza candidatului unic e să găsim acel coleg care are cele mai mari şanse să o trimită pe Gabriela Firea în vacanţă”.
- „Nicuşor Dan e reticent la ideea aceasta a alegerilor primare, spune că nu este reprezentativ. Dacă sunt 2000 de voturi, nu sunt relevante, dar dacă îţi votează în ele 30.000 de cetăţeni nu se mai pune problema că vin unii de la PNL sau USR să voteze. Sunt practic turul I pentru alegerile într-un tur. Dacă legea nu ne permite 2 tururi, facem noi un prim tur”
- „L-am invitat pe Nicuşor Dan să vină în USR, sunt colegi care sunt descumpăniţi că Nicuşor Dan nu se alătură şi formal USR”
- „Nu am o preferinţă între Nicuşor Dan şi Vlad Voiculesc, îl voi susţine pe cel care dovedeşte că are cel mai mare suport popular”
- „Am aflat că nişte rude i-au creat un partid lui Nicuşor Dan, aşa am înţeles. Apare un nou element într-o negociere care va trebui să aibă loc. Nu ştiu cât ajută asta acestei Alianţe. Noi vrem o alternativă reală a clasei politice. Când la Bucureşti principalul candidat pe care vrem să îl susţinem are un alt partid politic, vom vedea ce înseamnă pentru membrii USR”
- „E cel mai bun moment pentru o clarificare ideologică. USR a intrat în Parlament ca fiind o mişcare a societăţii active şi dinamice, care a înţeles că trebuie să se implice şi politic”.
- „Ideea asta, că noi suntem cu de toate, că partidul ăsta e un tub de confetti, nu are cum să funcţionează. Am ales centru-dreapta pentru că cea mai mare parte a membrilor sunt oameni care susţin antreprenoriatul, drepturile şi libertăţile, digitalizarea”
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e326eba9b875a5527ae0098226042e93.jpg)
Viva.ro
Ce schimbare! Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 12 ani de la moartea actorului. A fost surprinsă alături de partener, iar un detaliu a atras privirile tuturor
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f7da94fa66b75930254885650c02d5b6.jpg)
Unica.ro
Woz, așa arată azi, la 73 de ani, Anastasia Lazariuc. În haine moderne, cu ochelari de soare și șapcă, nu îi dai mai mult de 50 de ani! Doamne, ce femeie frumoasă!! / FOTO
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b619c24f241ba09d20213fdaf5498404.jpg)
Elle.ro
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_dd9578fafb8a108679f0e39299c1928e.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
WOW! Nicușor Dan, în bermude, adidași și tricou sport, în vizită la rude! Dar stai să o vezi pe Prima Doamnă! Nimeni nu i-a suprins așa până azi
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_806f175e5d6be67376a12e087ac372a1.jpg)
Avantaje.ro
Ca pe vremuri! Elena Udrea, în cel mai decupat costum de baie, pe Litoral! A atras toate privirile alături de fiica ei, Eva, o mică fashionistă, și de Adrian Alexandrov
![A îmbrăcat doar o salopetă din plasă! Loredana Groza, apariție fără inhibiții la 56 de ani: «Mâine nu e o nouă zi» [GALERIE FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f23a98d007439d66615a59f4fb74f135.jpg)
Tvmania.ro
A îmbrăcat doar o salopetă din plasă! Loredana Groza, apariție fără inhibiții la 56 de ani: «Mâine nu e o nouă zi» [GALERIE FOTO]
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_38052c824f4ba9c2536f0495283180d4.png)
Adevarul.ro
O învățătoare a părăsit grupul de WhatsApp al clasei. Reacția revoltată a unei mame a stârnit o dezbatere: „Cu ce drept îi scrii?”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_cdfc7aa3c1a02598f9482bfa2bd637c0.jpg)
Fanatik.ro
Ruptură totală între Gigi Mustață și MM Stoica! Liderul Peluzei Nord a răbufnit: „O să-i dau portavocea, să fie în locul nostru”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_51d99c96520c60e756c884a1f6e7f26d.jpg)
Financiarul.ro
Românii care plătesc sănătatea de două ori pot redirecționa o parte din CASS dacă proiectul trece
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_a276681cee76e3a38118ff32ec431b0a.jpg)
Elle.ro
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai tânără, au surprins o lume întreagă
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
Unica.ro
Mirabela Grădinaru, apariție surprinzătoare la tribunal, flancată de bodyguarzi. Ce s-a aflat despre prezența ei la Curtea de Apel
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3ce8d29a3a9aed703ed37a0dd7d06689.jpg)
Viva.ro
Răspunsul lui Ilie Bolojan i-a lăsat mască și pe reporteri. A fost întrebat de partenera lui de viață, Ioana Fâșie, iar ce a urmat a generat un val de reacții
![Iulia Pârlea, apariție incendiară pe plajă! Prezentatoarea PRO TV a pozat fără inhibiții, iar fanii au reacționat imediat: „Ești superbă!” [GALERIE FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c8d13627494bbc0eda8da60f9c60f86b.jpg)
TVMania.ro
Iulia Pârlea, apariție incendiară pe plajă! Prezentatoarea PRO TV a pozat fără inhibiții, iar fanii au reacționat imediat: „Ești superbă!” [GALERIE FOTO]
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_1d0c1eeb5a444c25d09d1d6b55d34ffc.jpg)
ObservatorNews.ro
Staţiunea de pe litoral unde preţurile au scăzut chiar şi cu 30%. 400 de lei la un hotel de 4 stele
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b953239c4d90322e503efca7ce04aa61.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Ultima oră! Ce a făcut nepotul lui Mircea Rednic cu o seară înainte să moară subit, cu doar 12 ore înainte de nuntă! Ce scrie în certificatul medico-legal
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_f356418d845cdd35296d3a97e4186c9b.jpg)
Mediafax.ro
Șefa CCR rupe TĂCEREA după întâlnirea cu Bolojan! Ce spune Simina Tănăsescu despre acuzațiile din spațiul public
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
StirileKanalD.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b3a9d0ca265f05416d05cfd9024cf7bb.jpg)
Wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_21fa2a33552f16200cb5cc19d0199f27.jpg)
Wowbiz.ro
Vești tot mai triste despre Joe Biden. Fiul fostului președinte confirmă că boala a avansat: „Cancerul s-a răspândit și îi provoacă dureri”
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_3af49bfcb65970ba0c0d6fd6dc8db2d5.png)
Redactia.ro
Patru zodii scapă de „blestemul” celor 6 luni de întuneric. Viața lor se schimbă radical
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_eccb7b0b6f02d89907f847050ed1093b.jpg)
KanalD.ro
În ce stare se află femeia din Galați, lovită intenționat cu mașina de soțul ei. Cei doi se aflau în plin proces de divorț
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_e8848784896df3258066d5a424db1393.jpg)
ZiaruldeIasi.ro
Cei mai bine plătiți lucrători din Iași au fost creați de Justiție. Ei nu văd însă banii din cauză că muncesc pe datorie
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_57a5728e4d4fc491065f3ad1bc2399a7.jpg)
Fanatik.ro
Fata lui Mircea Rednic, distrusă de durere la cinci zile de la tragedia care a lovit familia: „Încă te aștept!”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_9205f68a71842fd98abe8cdd44e286d7.jpg)
Spotmedia.ro
Trump spune că șoferii de mașini electrice au o boală. Declarația stârnește valuri de ironii online
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_a9ba440c7404d0f2b3bb37b9908aebc5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_a6d3f1bc0c08d1089a1e583c64c6b36e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-dupa-decizia-ccr-care-il-poate-lasa-pe-dominic-fritz-fara-mandatul-de-primar-in-timisoara-e1787066159959.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/simina-tanasescu-dezvaluie-ca-ilie-bolojan-a-propus-ca-discutia-sa-aiba-loc-in-biroul-presedintelui-senatului.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/speak.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/andrusca-andreea-aurica-ispita-feminina-insula-iubirii-2026-antena-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_9836b11d718d893b965a5118a4a5a34a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_a93f97e6c6c9b9ddd038a23b9d168918.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9279386746e8a88b85c1902cd44c7d4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/horoscop-19-august-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/oameni-urca-in-avion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/generatia-z-turism-aeroport-bagaje.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/avion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/medici-veterinari-foto-envato.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ora-de-iarna-2026-cand-se-schimba-ora.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/de-ce-nu-mai-este-pluto-considerata-o-planeta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/verdeturi-congelate.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/femeie-portavoce-facturi-calculator.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/cristian-tudor-popescu-si-a-enervat-cititorii-dupa-ce-a-spus-ca-nicusor-dan-este-prost-si-inapoiat-mintal-e1772831843707.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/benzina.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/a9fb64a2900581cc8ac946dc6ae45448.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/fotojet.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/donald-trump-stanga-si-kim-jong-un-in-marja-summitului-de-la-hanoi-foto-profimedia-e1786996691521.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-fitch-e1785573694612.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ue-shutterstock1414055516-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/dragos-pislaru-e1779773053849.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.