Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a anunțat miercuri că va emite un ordin de ministru privind cota de intervenție pe carnivorele mari, pentru 175 de urși.
„Se va emite un ordin de ministru care va fi și trimis spre avizare Academiei Române, ordin de ministru privind cota de intervenție pe carnivorele mari, intervențiile și cotele care vor fi date. Aceste cote au la bază studiul făcut în baza Directivei Europene pentru carnivore mari și în același timp are la bază decizia grupului de lucru dat prin ordin de ministru în 2016, decizie care stabilea cota de intervenție pe carnivorele mari — care pentru 2017, pentru urși, este de 350. Ținând cont că suntem la jumătatea anului, ar reveni cam 175″, a spus Grațiela Gavrilescu, la sediul ministerului, potrivit Agerpres.
Ordinul va fi făcut public pe site-ul Ministerului Mediului și pus în dezbatere publică.
Președintele CJ Covasna, Tamas Sandor, a spus că se va trece la o strategie pe termen lung de gestionare a acestor animale sălbatice, în urma numeroaselor demersuri făcute de autoritățile locale din județele Covasna, Harghita, Mureș și Brașov, care au culminat, miercuri, cu un miting, în Capitală. Aproape 500 de persoane au participat la protestul organizat în fața Ministerului Mediului, în care au cerut împușcarea urșilor. Oamenii sunt nemulțumiți de faptul că atacurile asupra oamenilor și a animalelor din gospodării s-au înmulțit în ultima perioadă într-un mod alarmant.
Citește și: Un jurnalist român s-a sinucis pe un pod. Ultimul mesaj public înainte de a-și pune capăt zilelor: „Pentru cei care aseară au…”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro