3759-91884-turisti.jpg

Ziarele italiene au fost primele care au anunţat răpirea celor 11 turişti şi a celor opt egipteni în Valea Nilului, iar cotidianul german Der Spiegel susţine că evenimentul ar fi avut loc în urmă cu trei zile. Conform informaţiilor furnizate de autorităţile egiptene, răpitorii au dus ostaticii în Sudan, unde se poartă negocieri intense pentru eliberarea lor. Românca răpită în Egipt se numeşte Oana Irina Kalis, are 34 de ani şi e medic rezident.

Ea s-a stabilit în Germania, împreună cu soţul ei, în urmă cu câteva luni. Oana Irina Kalis şi-a luat biletul de călătorie în Egipt de la o agenţie de turism din Germania. Femeia a fost răpită în regiunea Trens, la o distanţă de doi kilometri de graniţa cu Sudanul. Potrivit unor surse neoficiale, tânăra are paşaport eliberat la Iaşi.
3759-91883-autocare.jpg

Se pare că au fost răpiţi în urmă cu trei zile

Oana Irina Kalis şi-a luat biletul de călătorie în Egipt de la o agenţie de turism din Germania. Femeia a fost răpită în regiunea Trens, la o distanţă de doi kilometri de graniţa cu Sudanul. Potrivit unor surse neoficiale, tânăra are paşaport eliberat la Iaşi. Ambasadorul României în Egipt, Gheorghe Dumitru, a declarat, ieri, pentru Libertatea, că e în permanentă legătură cu autorităţile de la Cairo, dar că nu poate furniza presei informaţii precise până când acestea nu vor fi confirmate.

Autorităţile egiptene au recunoscut faptul că turiştii au mers într- o excursie în deşert împreună cu câţiva localnici, fapt ce i-a făcut vulnerabili. Autorităţile egiptene au ţinut tot timpul legătura cu răpitorii şi au negociat, fără succes, eliberarea ostaticilor. Deşi ministrul de externe egiptean declarase în cursul serii de ieri că turiştii au fost eliberaţi, informaţia a fost ulterior infirmată de alte autorităţi de la Cairo, care au spus că aceştia sunt încă reţinuţi de răpitori.

În prezent, oficialii ţărilor din care provin persoanele ţinute ostatice au început demersurile de negociere cu răpitorii sudanezi. Mai mult, serviciile secrete egiptene încearcă să localizeze ostaticii, cu ajutorul informaţiilor primite de la agenţia de turism care a organizat excursia în Egipt.

Un oficial egiptean avertizase în cursul dimineţii că răpitorii îi vor ucide pe cei 11 turişti în cazul în care se încearcă localizarea prin satelit. Ministrul turismului egiptean, Zoheir Garrana, a anunţat însă că ‘nu au primit nici o ameninţare’ din partea răpitorilor, dezminţind astfel oficial informaţia. Mai mult, ”ostaticii sunt sănătoşi şi dispun de mâncare şi apă”, a mai declarat Garrana.

Potrivit ultimelor informaţii, persoanele răpite au fost localizate şi se află la graniţa Egiptului cu Sudanul.
3759-91885-hartaegipt.jpg

Divorțul Laurențiu Reghecampf - Anamaria Prodan. S-a ajuns la înjurături și jigniri: „S-a întrecut orice limită de bun simț””
PARTENERI - GSP.RO
Divorțul Laurențiu Reghecampf - Anamaria Prodan. S-a ajuns la înjurături și jigniri: „S-a întrecut orice limită de bun simț””
Doliu în lumea fotbalului. A murit electrocutat în baie, din cauza telefonului mobil
Playtech.ro
Doliu în lumea fotbalului. A murit electrocutat în baie, din cauza telefonului mobil
Detalii înfiorătoare: Cu doar 6 ore înainte ca Alec Baldwin să o omoare pe Halyna, s-a tras cu muniție letală pe platou, iar mai mulți cineaști au demisionat
Observatornews.ro
Detalii înfiorătoare: Cu doar 6 ore înainte ca Alec Baldwin să o omoare pe Halyna, s-a tras cu muniție letală pe platou, iar mai mulți cineaști au demisionat
Horoscop 24 octombrie 2021. Berbecii au parte de o zi care îi invită la recunoașterea unor erori față de sine
HOROSCOP
Horoscop 24 octombrie 2021. Berbecii au parte de o zi care îi invită la recunoașterea unor erori față de sine
Din 7.000 de angajați ai Primăriei Capitalei, 1.500 nu fac nimic, dar sunt păstrați în funcții
Știrileprotv.ro
Din 7.000 de angajați ai Primăriei Capitalei, 1.500 nu fac nimic, dar sunt păstrați în funcții
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Telekomsport
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele
PUBLICITATE
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele