Clubul de Balet Voluntari, înfiinţat în 2008 prin iniţiativa Primăriei, numără 90 de copii cu vârste cuprinse între 3-14. Copiii beneficiază de toată atenţia coregrafului, fiind iniţiaţi de mici în tainele dansului de către coregraful Mihaela Moise, ce îi învaţă pe puiuţii dansatori stiluri de dans de la clasic la modern, dar şi folclor naţional şi internaţional. Mai mult de atât, se urmăreşte eficientizarea cursurilor prin sistemul de lucrul organizat în module şi grade de dificultate.
Clubul îşi desfăşoară activitatea în incinta Casei de Cultură a oraşului din subordinea “Direcţiei Educaţie Cultural Sportivă şi Îngrijiri Comunitare”, iar copiii, sub îndrumarea atentă a Mihaelei Moise, coregraful lor, participă la concursuri naţionale de unde vin încărcaţi cu premii, cupe şi medalii.
Micuţii balerini de la Voluntari se pot mândri cu un palmares variat
- admiterea la Liceul de coregrafie „Floria Capsalii”
- participarea la concursurile naţionale de dans
- participarea la diferite evenimente
- participarea la emisiuni TV prin colaborarea cu „Star Event Production” agenţie de modele by Simona Arsene şi ”Mediafilmcenter” al producătorului Laurenţiu-Tudor Chircea
- crearea propriilor spectacole
Cei mai frumoşi Balerini pot fi admiraţi la Voluntari împreună cu coregraful lor Mihaela Moise care atrage copii prin delicateţea şi profesionalismul ei. Mihaela Moise a fost fascinată de balet şi, pentru că se spune că prima dragoste nu se uită niciodată, a rămas fidelă acestei arte dureros de frumoasă pe care o transmite micilor dansatori.
„Baletul este o profesie şi mai mult decât atât, coregraful îl vede ca pe un act de sacrificiu, că pe o jertfă continuă a artiştilor care îşi pun sufletul pe tavă în faţa spectatorilor. Asemenea actorilor, balerinii renasc precum pasărea Pheonix cu fiecare spectacol. Pentru a trăi atâtea vieţi într-una singură, cele mai frumoase momente dintr-un spectacol de balet sunt atunci când artişti sunt răsplătiţi, cu aplauze şi braţe de flori, pentru că i-au purtat pe aripi de vis şi le-au dăruit o parte din sufletul lor. „
„Micuţii noştri dansatori se pregătesc pentru petrecerea din data de 18.02.2012 prin care se va marca 4 ani de activitate a clubului.
Menţionăm că acest club este gratuit şi oricine poate face parte din el.„
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro