Pacientă dusă cu o căruță la ambulanță în Vaslui din cauza drumului impracticabil.
Echipajul de pe ambulanță a fost nevoit să transporte cu o căruță o pacientă bolnavă de diabet și inconștientă, din cauza drumului impracticabil, în localitatea Tăcuta din județul Vaslui.
Echipajul Serviciului de Ambulanță Vaslui a plecat spre comuna Tăcuta la o pacientă cu diabet, la ora 11:30, dar maşina nu a putut ajunge până la domiciliul femeii. Astfel că, asistenta și ambulanțierul au luat targa și echipamentele medicale și au pornit pe jos spre casa bolnavei. Au transportat-o apoi pe femeie cu o caruță până la salvare, iar drumul dus-întors a durat 50 de minute.
Deși comuna Tăcuta este la 45 de km de municipiul Valsui, echipajul SAJ a reușit să o aducă pe femeie la spital după mai bine de două ore de la plecarea în misiune.
Aceste imagini au fost surprinse la doar o zi după ce paramedici de la Serviciul Județean de Ambulanță Vaslui au fost filmați mergând pe jos, pe un deal, cu targa în spate, pentru a ajunge la un pacient. Deoarece ambulanţa a rămas împotmolită pe un drum de pământ, în localitatea Găvanu, un echipaj medical a plecat pe jos, peste un deal, pentru a ajunge la un pacient.
<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FAMBULANTAVASLUI%2Fvideos%2F891443877697910%2F&show_text=0&width=560" width="560" height="315" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowTransparency="true" allowFullScreen="true"></iframe>