Deputații din Ucraina locuiesc în case impresionante, potrivit unei analize a declarațiilor de avere realizate de Obozrevatel („Observatorul”).

Cea mai mare locuință aparține lui Vadim Stolar (OZPJ), care a declarat o casă de 2.062,8 metri pătrați. Parlamentarul închiriază această proprietate de la fosta sa soție, Inna Maistruk.

Casa este situată în Kozin, lângă Kiev, una dintre cele mai scumpe și exclusiviste suburbii ale capitalei Ucrainei.

Palatele deputaților ucraineni: „Recordul este o vilă de lux de 2.062 de metri pătrați”
Vadim Stolar. Foto: 112.ua

Cel de-al doilea cel mai mare imobil, de 2.032,5 metri pătrați, aparține lui Vasil Petiovka, membru al grupului parlamentar „Încredere”. Conform declarației sale de avere, casa este înregistrată pe numele soției sale, Marina.

Pe locul al treilea se află Ruslan Gorbenko, partidul „Slujitorul Poporului”, cu o proprietate de 1.834 de metri pătrați în Lisniki, regiunea Kiev.

  • În total, 12 deputați au declarat reședințe cu o suprafață de peste 1.000 de metri pătrați.
Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, „înfundați” chiar de intermediarul care le racola clienții: „Te-au primit oamenii, îți închideau dosarul!”
Recomandări
Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, „înfundați” chiar de intermediarul care le racola clienții: „Te-au primit oamenii, îți închideau dosarul!”

Pentru comparație, suprafața medie a unui apartament nou construit este de sub 60 de metri pătrați.

Cele mai multe dintre aceste proprietăți luxoase sunt situate în Kozin, unde locuiesc 12 dintre cei mai bogați deputați.

Suprafața medie a unei case deținute de un deputat este de puțin peste 300 de metri pătrați.

Urmărește cel mai nou VIDEO
1 comentariu
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

florin44 18.06.2025, 17:08

Ii ajutam si noi sa-si construiasca astfel de "bordeie"!!!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.