FOTO | Papa Francisc a oferit Trandafirul de aur Sanctuarului Fecioarei Maria de la Şumuleu Ciuc

Comentează

În timpul vizitei de la Şumuleu Ciuc, Papa Francisc a oferit, sâmbătă, Trandafirul de aur Sanctuarului Fecioarei Maria, unul dintre cele mai vechi şi mai nobile daruri pe care suveranii pontifi le fac marilor sanctuare ale lumii.

Trandafirul de aur a fost așezat de către Papa Francis la picioarele statuii făcătoare de minuni a Fecioarei Maria, o statuie veche de peste 500 de ani, sculptată în lemn de tei, cu o înălţime de 2,27 metri, cea mai mare de acest fel din lume.

Până în 1922, un astfel de trandafir se oferea şi unei persoane pe care Sfântul Părinte o respecta în mod deosebit, dar de atunci acest dar se face doar acelor locuri de pelerinaj dedicate Fecioarei Maria, a declarat părintele Veres Stelian, membru în comisia de organizare a vizitei papale, potrivit Agerpres.

Cu ocazia vizitei Papei statuia a fost scoasă din biserica franciscană pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial, fiind adusă la altarul de unde Suveranul Pontif a oficiat Sfânta Liturghie.

Trandafirul dăruit de Sfântul Părinte este din argint 925 placat cu aur de 24 kt (tulpina şi frunzele), aşezat într-o vază de argint cu stema papală realizată în aur. Cele două flori sunt din chihlimbar, iar suportul trandafirului este din marmură roz, potrivit vaticannews.va.

Cunoscută şi ca "Femeia îmbrăcată în soare" sau "Madona care plânge", statuia făcătoare de minuni o reprezintă pe Fecioara Maria învăluită în razele soarelui, având sub picioare globul pământesc şi luna şi purtând în jurul capului o coroană formată din 12 stele. În mâna dreaptă a Fecioarei Mariei se află sceptrul împărătesc, iar pe braţul stâng îl poartă pe Pruncul Iisus, amândoi au capetele încoronate.

Site-ul oficial al vizitei papale arată că "în anul 1798 Batthyány Ignác, episcop de Alba Iulia, a declarat-o făcătoare de minuni şi i-a dat titlul de Maică ajutătoare".

De-a lungul anilor, statuii i s-au atribuit sute de vindecări miraculoase şi dorinţe împlinite, dovadă stând obiectele de metal amplasate pe pereţii bisericii, donate de cei ale căror rugăciuni au fost ascultate.

epa05960019 Pope Francis offers the third Golden Rose 'A distinction that Popes attribute to personalities or Sanctuaries, churches or cities, in recognition and reward for marked services rendered to the Church or for the good of society', to Fatima's Sanctuary, Leiria, Portugal, 12 May 2017. Pope Francis is in visiting Fatima on 12 and 13 May on the 100th anniversary of the appearances of Mary. EPA/NUNO ANDRE FERREIRA / POOL

Papa Francisc a ajuns, sâmbătă, la sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc, unde au fost prezenți aproximativ 100.000 de mii de pelerini.

Suveranul Pontif Papa Francisc a plecat de la Şumuleu Ciuc și se îndreaptă spre Iași, acolo unde unde va ajunge după ora 17,00, şi va vizita Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină”.

Foto: EPA

Citește și:

  1. VIDEO & FOTO | Papa Francisc, liturghie la Șumuleu Ciuc în fața a zeci de mii de oameni: "Acest pelerinaj aduce cinstire tradițiilor românești și ungurești deopotrivă!". Suveranul Pontif, în drum spre Iași
  2. REPORTAJ | Bisericile din Șumuleu, monumente istorice, au rămas deschise peste noapte pentru a-i adăposti pe credincioși
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește