„Să nu ne lăsăm duși de consumerism. Consumerismul, frați și surori, a pus sechestru pe Crăciun”, a spus Papa Francisc.

„Consumerismul nu se află în ieslea Betleemului: acolo este realitatea, sărăcia, iubirea. Să ne pregătim inima ca să fie asemenea cu inima Mariei: liberă de rău, primitoare, gata să-l găzduiască pe Dumnezeu”, a adăugat Papa Francisc.

Suveranul Pontif a făcut apel la creştini să profite de aceste zile de sărbători pentru a-i ajuta pe cei nevoiaşi.

„În aceste vremuri dificile, în loc să ne plângem de ceea ce pandemia ne împiedică să realizăm, să facem ceva pentru cei care au mai puţin. Nu al nu ştiu câtelea cadou pentru noi sau pentru prietenii noştri, ci pentru un nevoiaş la care nimeni nu se gândeşte”, a spus capul Bisericii Catolice de la fereastra Palatului Apostolic, potrivit Agerpres.

Papa Francisc i-a reamintit pe marinarii din întreaga lume care sunt blocaţi pe navele lor şi care nu se pot întoarce acasă din cauza pandemiei.

De aceea, el a cerut guvernelor „să facă tot posibilul pentru ca ei să se poată întoarce acasă la cei dragi”.

Papa Francisc va începe joi slujbele de Crăciun, cu sfânta liturghie din noaptea de Ajun, tradiţional nocturnă, dar care anul acesta a fost devansată la ora 19:30 (18:30 GMT), pentru a respecta interdicţia de circulaţie impusă în Italia începând cu ora 22:00.

FOTO: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.