Parchetul European, noua instanţă de luptă împotriva fraudei în UE, îşi va începe activitatea la 1 iunie, cu mai multe luni de întârziere, a anunţat Comisia Europeană.

Suntem pe punctul de a lansa primul organism independent al UE pentru anchetarea şi urmărirea penală a infracţiunilor care aduc atingere bugetului UE. Începând cu 1 iunie, procurorii europeni, sub conducerea fermă a Laurei Kovesi, vor reprima activităţile infracţionale şi se vor asigura că niciun euro nu este irosit din cauza corupţiei sau a fraudei.

Vicepreşedinta Comisiei Europene pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova:

La rândul său, comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, a afirmat că lansarea Parchetului European va deschide o nouă etapă în istoria integrării europene.

„Principala misiune a acestui organism european este să protejeze fondurile UE de infractori, în interesul comun al cetăţenilor noştri. EPPO va monitoriza punerea în aplicare a NextGenerationEU, veghind cu stricteţe ca fondurile să fie utilizate exclusiv în scopul de a ajuta economiile noastre să se redreseze în urma crizei”, a spus Reynders.

Se preconizează că EPPO va investiga, în cele din urmă, aproximativ 3.000 de cazuri pe an, potrivit Comisiei Europene.

Parchetul European este responsabil cu anchetarea şi urmărirea penală a infracţiunilor care afectează bugetul UE, fiind primul parchet supranaţional care investighează şi urmăreşte penal frauda în materie de cheltuieli şi venituri, frauda în materie de TVA (dacă implică două sau mai multe state membre şi un prejudiciu de cel puţin 10 milioane de euro), spălarea de bani aferentă activelor provenite din fraudarea bugetului UE, corupţia activă şi pasivă sau deturnarea de fonduri care afectează interesele financiare ale UE.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Acest nou organism al Uniunii poate, de asemenea, să ancheteze şi să urmărească penal orice altă activitate ilegală care este „indisolubil legată” de o infracţiune împotriva bugetului UE.

Parchetul condus de Laura Codruţa Kovesi şi al cărui sediu este la Luxemburg ar fi trebuit iniţial să-şi înceapă activitatea la sfârşitul anului 2020, dar întârzierile în desemnarea de către state a procurorilor lor delegaţi au afectat acest calendar.

Două state dintre cele 22 participante, Slovenia şi Finlanda, nu şi-au desemnat nici acum procurorii delegaţi, iar Comisia Europeană le-a reamintit să o facă „rapid”, informează France Presse.

Statele UE care nu participă la acest mecanism de cooperare judiciară consolidată sunt Ungaria, Polonia, Irlanda, Suedia şi Danemarca.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI