Parcul Carol, care-i poartă numele regelui, ascunde mai multă bogăţie culturală decât multe parcuri europene. De aceea, Primăria Capitalei vrea să-l repună în valoare, în anul Centenarului, printr-un amplu proiect, arată DIGI24.
Tabloul electric deschis e un pericol pentru copii, iar alături infochioșcul nu funcționează. Celebra fântână Cantacuzino e și ea o ruină. Fontana Cantacuzino are o palmă de apă îmbâcsită, o bandă din plastic înfăşurată împrejur şi un dud care-i murdăreşte aleea. E pe lista restaurărilor de Centenar, dar încă n-are cine s-o repare.
„Toată această zonă s-ar putea transforma. Ar trebui să fie o voinţă. O voinţă şi politică, şi administrativă. Parcul Carol nu este încă un punct de interes turistic” spune Laura Maria Albani – director al Muzeului Naţional Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida”, obiectiv important, aflat în Parcul Carol.
Parcul Carol va deveni un pol al științei și tehnicii
Chioșcurile comerciale dezafectate sunt pline de gunoaie, iar la intrarea principala în parc, celebra fântână cu zodiac încă funcționează.
Mozaicul lui Mac Constantinescu nu este dărâmat, dar e murdar. Viceprimarul oraşului, Tomniţa Florescu, anunţă că monumentul va fi repus în valoare, laolaltă cu parcul, muzeul tehnic, mausoleul, castelul şi uzina electrică. Iar peste zece ani, întregul perimetru va redeveni ce a fost odinioară: pol cultural.
Potrivit proiectului Municipalităţii, Muzeul Naţional Tehnic Leonida va fi unit cu fostele Uzine Electrice Filaret, iar ulterior… transformat într-o platformă a ştiinţei şi tehnicii, după modelul parizian… Platforma La Villette.
Laura Maria Albani – director Muzeul Naţional Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida”: „Erau cozi la intrare în acest parc. Toate ţările aveau câte un pavilion. Fiecare muzeu… Chiar şi noi am avut pavilionul Bucovina. În 1928 eram bine reprezentaţi. Ministerele de industrie, de energie… Toate aveau reprezentare”.
VIDEO/Moment absolut inedit în România. Artistul Hamid Katrib și-a distrus opera într o secundă
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro