Administratorii au făcut anunțul pe pagina de Facebook a Parcului Național Munții Rodnei.

„Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei anunţă turiştii interesaţi de drumeţii la Poiana cu narcise din Valea Vinului că este pregătită să-i întâmpine! (…) Intervalul optim pentru vizitarea poienii cu narcise este de aproximativ 2 săptămâni, începând cu această dată”, este mesajul publicat pe rețeaua de socializare.

Cu o suprafață de cinci hectare, poiana cu narcise (Narcissus stellaris) este situată pe versantul estic al Muntelui Saca, situată la o altitudine de 1.600 de metri. Aceasta este declarată rezervație, conform legii 5 din 2000.

Perioada de înflorire este în lunile mai-iunie, iar, pe lângă covorul alb de narcise, turiştii pot admira şi alte flori de munte: arginţica, genţiana, brânduşele de primăvară, scrie Agerpres.ro.

Administratorii Parcului Național Munții Rodnei îi avertizează pe turiști că este interzis să rupă florile din rezervație.

„Turiştilor care vor vizita Poiana cu narcise le dorim să se bucure de peisajul inedit, să facă fotografii, să poposească pentru a admira zona şi îi rugăm de asemenea să se informeze referitor la starea vremii înainte de plecare, să nu culeagă flori, să nu abandoneze gunoaie, să păstreze un comportament civilizat”, se mai arată în mesajul de pe pagina de socializare a instituţiei.

Mai mult, jandarmii montani vor intensifica patrulările în perioada următoare, pentru a putea veni în sprijinul turiştilor care vizitează Poiana cu narcise de pe Muntele Saca.

De asemenea, turiștii se pot bucura de această priveliște și în poiana cu narcise situată în lunca râului Dâmbovnic, în comuna Negraşi, cea mai sudică poiană cu narcise a României. Negraşi este în sud estul judeţului Argeş, la 45 km de municipiul Piteşti şi la 30 km de Costeşti. Aceasta este rezervaţie naturală de pe la 1966.


Citește și REPORTAJ: Iulia Ganea încearcă un nou tratament cu propriile celule stem, la Bucureşti. Tratamentul din Thailanda nu a dat rezultate


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.