Micuțul a mâncat shaorma, la cină, împreună cu părinţii şi tuturor li s-a făcut rău. Băieţelul de trei ani, perfect sănătos, a făcut de două ori stop cardiac, la câteva minute după ce a ajuns, cu salvarea, la spitalul Matei Balş. După două ore de resuscitare, medicii au declarat decesul.

“Eu am vorbit cu doctorul lor care mi-a spus din păcate aici a ajuns copilul într-o stare extrem de degradată ca şi deshidratare. Nu aveau ce să-i bage atât de rapid pe vene ca inima să funcţioneze. Inima lui n-a mai avut ce să bată”, a spus Paul Iftode, unchiul copilului, la PRO TV.

Copilul fusese ziua la grădiniţă; seara, părinţii au luat ceva de mâncare în drum spre casă, de la o shaormărie. În miez de noapte, mama, tatăl şi copilul s-au trezit cu simptome de toxiinfecţie.

Singurul lucru care ne leagă pe toţi trei este kebabul. Mi s-a făcut foarte rău. S-a dus sus înapoi la băiat. După 5 minute a coborât şi ea cu vărsături, vomitând. A venit ambulanţa, ne-a făcut la toţi trei câte o injecţie. Am sunat la 112, la 8 fără 10, să chem ambulanța din nou. Au constatat că nu au ce să facă şi că ne trebuie o ambulanţă mai mare”, a spus Stelian Nedelcu, tatăl copilului.

Medicul de pe a doua ambulanţă privată a cerut din centru o salvare neasistata, adică doar cu şofer. Părinţii nu ştiau acest fapt şi după alte trei ore o vecină a hotărât să îi ducă la spital cu maşina ei. S-au întâlnit pe drum şi cu salvarea, în parcarea unui magazin.

Lider al Hezbollah, ucis într-un atac israelian la Beirut. Ibrahim Aqil era urmărit de 4 decenii, SUA ofereau 7 milioane de dolari pe capul lui
Recomandări
Lider al Hezbollah, ucis într-un atac israelian la Beirut. Ibrahim Aqil era urmărit de 4 decenii, SUA ofereau 7 milioane de dolari pe capul lui

Serviciul de ambulanţă Bucuresti-Ilfov a declanşat o anchetă internă, ca să lămurească dacă operatorul care a preluat apelurile succesive ale tatălui, întrebând de ce nu ajunge salvarea, l-a informat pe medicul coordonator că starea copilulului s-a agravat.

”În camera de resuscitare nu aveau ce le trebuia. Balon, defibrilator, au mers în altă parte… Când l-au preluat, era încă viu. Tot îmi spuneau doctorii că nu e bine, nu e bine. Îl consultau asistentele şi el s-a întors cu spatele, să îl lase în pace”, a mai mărturisit tatăl copilului.

Părinţii vor depune luni plângere penală. De asemenea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a anunţat că investighează cazul.

Părinții copilului mort după ce ar fi mâncat o shaorma au fost chemați la audieri Poliția Capitalei. Copilul s-ar fi intoxicat cu o substanță necunoscută. Asta rezultă din primele date ale anchetei desfășurate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București. Cercetările în acest caz sunt realizate și de polițiștii din cadrul Serviciului Omoruri.

Citește și

Ce i-a spus Prințul Harry lui Meghan Markle când a văzut-o în rochie de mireasă

 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce au găsit cercetătorii sub „ghețarul Apocalipsei”. Indică un potențial dezastru pentru întreaga planetă
Știrileprotv.ro
Ce au găsit cercetătorii sub „ghețarul Apocalipsei”. Indică un potențial dezastru pentru întreaga planetă
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Libertateapentrufemei.ro
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Ce fel de animal ești, de fapt, în horoscopul chinezesc în funcție de anul nașterii. Tabelul care îți explică totul
FANATIK.RO
Ce fel de animal ești, de fapt, în horoscopul chinezesc în funcție de anul nașterii. Tabelul care îți explică totul
David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
GSP.RO
David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
Gara strategică din România care va fi modernizată. Investiția este una uriașă și reabilitarea ei a devenit o prioritate
FANATIK.RO
Gara strategică din România care va fi modernizată. Investiția este una uriașă și reabilitarea ei a devenit o prioritate
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Alertă la Budapesta după ce Dunărea s-a revărsat. Sâmbătă atinge punctul maxim, iar apoi pericolul se mută în România
Observatornews.ro
Alertă la Budapesta după ce Dunărea s-a revărsat. Sâmbătă atinge punctul maxim, iar apoi pericolul se mută în România
Horoscop 21 septembrie 2024. Fecioarele au ocazia să treacă peste anumite limite care le-au ținut blocate într-un univers plin de temeri
HOROSCOP
Horoscop 21 septembrie 2024. Fecioarele au ocazia să treacă peste anumite limite care le-au ținut blocate într-un univers plin de temeri

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI