Proiectul, care a fost susţinut în plen de toate grupurile parlamentare şi adoptat în unanimitate, urmăreşte extinderea aplicării actului normativ de bază şi pe perioadele vacanţelor şcolare în situaţia în care este decretată stare de urgenţă.

Conform proiectului, se acordă zile libere unuia dintre părinţi pentru supravegherea copiilor, inclusiv pe perioada vacanţelor şcolare, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ şi a unităţilor de educaţie antepreşcolară, ca urmare a stării de urgenţă decretate în condiţiile legii.

Potrivit unui amendament, prin excepţie, în anul 2020 aceste prevederi se aplică şi pe perioada imediat următoare încetării stării de urgenţă, până la finalizarea cursurilor şcolare aferente semestrului II.

Pot beneficia de aceste prevederi părinţii care au copii cu vârsta de până la 12 ani, înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ, sau au copii cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani.

O prevedere similară a fost adoptată pe 6 mai, când plenul Camerei Deputaţilor a dat vot favorabil proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 30/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecţiei sociale în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.

Ce prevede proiectul

Se acordă zile libere unuia dintre părinţi pentru supravegherea copiilor, în situaţia suspendării cursurilor sau închiderii temporare a unităţilor de învăţământ unde aceştia sunt înscrişi, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situaţii extreme decretate astfel de către autorităţile competente cu atribuţii în domeniu şi, „prin excepţie, în anul 2020, aceste prevederi se aplică şi pe perioada imediat următoare încetării stării de urgenţă, până la încheierea anului şcolar”.

Preşedintele Comisiei de muncă şi protecţie socială, deputatul PSD Adrian Solomon, a solicitat în plen adoptarea proiectului de lege, pentru a fi trimis cât mai repede la promulgare, astfel încât să nu intre în vigoare modificarea de la Ordonanţa 30 fără modificările făcute la Ordonanţa 41, deputaţii „fiind astfel puşi pe picior greşit de către modul de legiferare al Guvernului”.

„După cum am discutat şi săptămâna trecută, este a treia modificare în decurs de o lună a Legii 19/2020, de-abia votată înainte cu două zile de decretare a primei stări de urgenţă. Arată «grija» Guvernului de a legifera în situaţia în care are acest drept «foarte bine», după cum vedeţi. Dacă din două în două săptămâni trebuie să modifice o ordonanţă pe care tot ei au aprobat-o, e clar cu câtă seriozitate s-a aplecat sau poate că procesul de elaborare a actelor normative la Guvern suferă din punct de vedere al dialogului social – cel pe care noi îl tot aducem în atenţia Guvernului şi pe care nu îl prea foloseşte ca şi armă de eliminare a acestor probleme din procesul legislativ. Prin urmare, dacă ar fi ascultat de la început doleanţele patronatelor, sindicatelor, asociaţiilor de părinţi, Guvernul n-ar fi fost nevoit să modifice de trei ori într-o lună această lege pe care noi am adoptat-o ca şi un cadru general neaplicat strict pe situaţia privind combaterea COVID”, a precizat deputatul PSD.

Camera Deputaţilor este decizională în cazul acestui proiect de lege, care a fost adoptat de Senat.

Adi Hădean, scandalizat: „E un fel de nutreț livrabil, cu sare și monoglutamat” | Ce l-a scos din sărite: „Mizerii la 39 de lei”
PARTENERI - GSP.RO
Adi Hădean, scandalizat: „E un fel de nutreț livrabil, cu sare și monoglutamat” | Ce l-a scos din sărite: „Mizerii la 39 de lei”
BOMBĂ! Cine este, de fapt, femeia care a omorât doi copii! Cât de bogată e...
Playtech.ro
BOMBĂ! Cine este, de fapt, femeia care a omorât doi copii! Cât de bogată e...
Imagini din apartamentul groazei de la Onești, locul unde doi muncitori au fost uciși de Gheorghe Moroșan
Observatornews.ro
Imagini din apartamentul groazei de la Onești, locul unde doi muncitori au fost uciși de Gheorghe Moroșan
Horoscop 4 martie 2021. Balanțele au șansa de a face pași importanți în direcția dorită
HOROSCOP
Horoscop 4 martie 2021. Balanțele au șansa de a face pași importanți în direcția dorită
Românii vor avea buletine electronice cu cip începând din august. Anunțul ministrului Cercetării
Știrileprotv.ro
Românii vor avea buletine electronice cu cip începând din august. Anunțul ministrului Cercetării
Dezvăluiri din interior. Ce se întâmplă, de fapt, la clinica lui Gigi Becali. Un medic de acolo a rupt tăcerea
Telekomsport
Dezvăluiri din interior. Ce se întâmplă, de fapt, la clinica lui Gigi Becali. Un medic de acolo a rupt tăcerea
Oferta speciale pentru femei, în luna martie (Publicitate)
PUBLICITATE
Oferta speciale pentru femei, în luna martie (Publicitate)