Noul sistem de vot din Camera Deputaţilor are sonorizare, comunicaţii audio, video şi de date, iar votul se face prin intermediul unui ecran touch-screen. Camera Deputaților a plătit din banii românilor nu mai puțin de 1,935,483.87 lei, fără TVA.

Numai că la doar câteva luni de folosire, sistemul s-a defectat, iar aleșii au fost nevoiți să voteze din nou „la mână”.

Sistemul s-ar fi defectat subit, însă sunt voci care au spus că, în realitatea, a fost stricat intenționat, pentru ca românii să nu mai poată vedea cum votează fiecare parlamentar legile puse în dezbatere.

Acum, aleșii vor să le facă o surpriză celor noi care vor veni în Parlament după alegerile din 11 decembrie și intenționează să cumpere cartele de vot pentru noii parlamentari. Este vorba de 400 de bucăți, adică fiecare deputat care va fi ales în noul Parlament va avea o cartelă cu care să-și înregistreze prezența la muncă, dar și să voteze legile. Acest lucru, firește, dacă sistemul de vot va fi reparat.

„Suntem interesaţi de achiziţionarea prin cumpărare directă a 400 cartele de vot/carduri digitale. Operatorii economici care manifestă interes pentru atribuirea acestui contract de furnizare pot solicita cererea de achiziţie şi caietul de sarcini, urmând a depune oferta fermă până cel târziu la data de 4 octombrie”, anunță Camera Deputaților pe site.

Anamaria Prodan a renunțat la 30.000€ pe sezon! Ce vedetă a înlocuit-o la ProTV
GSP.RO

Anamaria Prodan a renunțat la 30.000€ pe sezon! Ce vedetă a înlocuit-o la ProTV

Horoscop 19 octombrie. O zodie ar trebui să fie mai reținută în declarații
HOROSCOP

Horoscop 19 octombrie. O zodie ar trebui să fie mai reținută în declarații