„Prin aceste reglementari, urmărim să sprijinim părinții să ia decizii corecte privind hrana copiilor, de la cele mai mici vârste, forțând producătorii să respecte atât nevoile nutriționale ale celor mici, dar şi obligația de a informa corect părinții cu privire la conținutul şi beneficiile reale ale alimentelor. Se întâmplă adesea ca alimentele pentru copiii de vârste foarte mici să le fie prezentate părinților ca având diverse efecte miraculoase asupra sănătăţii sau creșterii celor mici,când, de fapt, nu există dovezi care să demonstreze astfel de efecte”, a precizat eurodeputatul Daciana Sârbu, unul din iniţiatării proiectului. Raportul conține o serie de cerințe ferme adresate producătorilor de alimente pentru copii, legate de producerea, comercializarea şi promovarea publicitară a acestora.
„Eu am cerut, de exemplu, ca agențiile europene specializate să investigheze dacă așa-numitul <

După adoptarea sa în Comisia de Sănătate publică, raportul va fi supus votului în plen în luna aprilie şi, ulterior, transmis instituțiilor europene pentru a deveni reglementare comunitară.
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.