Organizatia Freedom House a publicat la finele saptamanii trecute, cu prilejul Zilei Internationale a Presei, Raportul anual privind libertatea presei in lume: de la o libertate deplina, in tari profund democratice, la jugularea brutala, chiar la exterminarea fizica a gazetarilor in state dictatoriale. Romania e situata neonorant ca avand o presa ‘partial libera’. Sigur, libertatea de exprimare, inclusiv in mass-media, e stipulata expresis verbis in Constitutie. Dar nu e si garantata in realitate. Or, nu se poate vorbi de o ‘libertate partiala’ decat intr-o democratie partiala, atrofiata. Aceasta butaforie e determinata de insesi varfurile clasei politice, mereu mai doritoare sa puna calus presei, inclusiv cu sprijinul altor institutii ale statului. Clasa politica urzicata de dezvaluirile privindu-i afacerile oneroase, abuzurile si derapajele.
Raportul face trimitere severa la reincriminarea penala, prin interpretarea stranie a Curtii Constitutionale (aceeasi care si-a secretizat veniturile salariale bugetare), a calomniei si insultei. Freedom House nu omite agresiunile cel putin verbale la adresa reporterilor, acuza vizandu-l clar si pe seful statului, ca si in recentul Raport al Departamentului de Stat al SUA. Cu indreptatire pot fi adaugate presiunile sau persuasiunile unor politicieni (sunt suspicionate si ingerinte ale serviciilor secrete) asupra unor gazetari, dar si concesiile facute de unii dintre acestia sau arama pe care unele publicatii si studiouri si-o dau acum, in campania electorala pe fata, neasumandu-si insa oficial pozitia. Fara impunerea clara si neconcesiva a statutului sau, presa e supusa riscului de a se corci si a fi doar ‘partial’ caine de paza al democratiei. Spre deplina satisfactie a potentatilor, ipocriti in campanie si constipati in restul legislaturii.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_8f01cf0c0b0bb077ec0b38c60ca0d2aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_55afb92eb202b2cfd970803ed8a19293.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_d32e53448034cfe7a3229b2addf6a9cc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_a31dea39d0417a3a3c28e1a93927353f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_121224fc498709280288d18a98203bcf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_037de6a02850433c0f4002856751a899.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_60edbaa8b3945cd10e49f9efb477982f.jpg)
Comentează
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.