Partidul pro-european al Maiei Sandu nu a câștigat niciun mandat de primar în municipii în turul doi al alegerilor locale

 28 comentarii

Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), al preşedintei Maia Sandu, nu a reușit să obțină nicio primărie de municipiu, după turul doi al alegerilor din Republica Moldova, deși a câştigat cele mai multe mandate de primar, scrie Agerpres.

Potrivit datelor centralizate de Comisia Electorală Centrală (CEC), PAS a obţinut victoria în 66 din cele 273 de localităţi în care s-a desfăşurat al doilea tur de scrutin.

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova este a doua forţă politică cu 41 de mandate, în timp ce candidaţii independenţi s-au impus în 32 de localităţi.

De asemenea, Partidul Social Democrat European a câştigat 30 de primării, Partidul Dezvoltării şi Consolidării Moldovei 22, Partidul „Renaştere" 17, Partidul Liberal Democrat din Moldova 11, iar Mişcarea „Respect Moldova" şi Platforma Demnitate şi Adevăr, câte opt mandate.

În total, după cele două tururi de alegeri, Partidul Acţiune şi Solidaritate a obţinut cele mai multe mandate, 291, dar fără a câştiga vreun municipiu, urmat de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, cu 144 de mandate. Independenţii au obţinut victorii în 116 localităţi, iar Partidului Social Democrat European în 103.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (28)
  • Avatar comentarii

    laurlaur2180 20.11.2023, 12:33

    Se pare ca nu prea a mai avut succes doamna Maia Sandu.

  • Avatar comentarii

    costin1984 20.11.2023, 12:56

    Săraca gagica e mâncată acum de vie! A nimerit biata și într-un moment cât se poate de prost la președinție!

  • Avatar comentarii

    durban22 20.11.2023, 12:56

    Nimeni nu mai poate spune ca acum nu au avut loc alegeri democratice, ca a mai fost influenta straina-mana rusilor, de data asta moldovenii au votat exact cum au crezut ei de cuviinta si partidul lui TANTI MAIA SANDU , NU A MAI CASTIGAT PREA MULTE MANDATE...

  • Avatar comentarii

    Realist2023 20.11.2023, 13:42

    Nu-i o mare surpriza, localele au alta abordare decat parlamentarele. La locale pot sa aiba succes si personaje dubioase doar pentru ca au notorietate sau suficiente mijloace sa influenteze alegatorii - conteaza putin principiile sau orientarea politica. Go on, Maia !

  • Avatar comentarii

    Adaoli.8761 20.11.2023, 13:52

    Propaganda rusă și cozile de topor finanțate de ei și-au făcut treaba.

ALTE ȘTIRI
DNA - TIMIS - SUSPECTI FURT MOTORINA ID11537-INQUAM-PHOTOS-CORNEL-PUTAN copy
Analiză
10:05
Dosarul „Motorina” de la Timișoara, după o anchetă DIICOT: 91 de persoane declarate nevinovate fiindcă „fapta nu există”. „Este inexplicabil de ce nu s-a efectuat un flagrant”
Un avion de luptă F/A-18 Hornet surprins în zbor în timp ce efectuează o manevră de urcare pe un cer înnorat.
08:22
Alertă în cursul nopții la granița României: două avioane F-18 spaniole ridicate de la sol după detectarea unei ținte aeriene
MONDEN
Cheloo și familia sa
12:00
Cheloo, dezvăluire rară despre fiul său la Asia Express. Ce i-a spus unui copil în timpul unei probe
Darko Peric și Alex Velea în filmul „Vacanță all inclusive” | Foto: captură YouTube
10:59
Primele imagini oficiale cu actorul Darko Peric din „La Casa de Papel” într-un film românesc. Cum apare alături de Alex Velea
POLITIC
Siegfried Mureșan alături de miniștri propuși să facă parte din Guvern
LiveText
12:18
LIVE TEXT Guvernul Mureșan merge azi în Parlament pentru votul de învestire. Mesajul premierului desemnat înaintea ședinței decisive
Siegfried Mureșan, depunere program de guvernare și listă de miniștri la Parlamentul României - 26 septembrie 2026
11:47
Ultimul mesaj transmis de Siegfried Mureșan înainte de votul pentru gruvernul său, din Parlament
Ultimele știri
12:23
Rapid - Genoa, amical de gală în Giulești. Când se joacă meciul și cât costă biletele
LiveText
12:18
LIVE TEXT Guvernul Mureșan merge azi în Parlament pentru votul de învestire. Mesajul premierului desemnat înaintea ședinței decisive
12:16
Cât costă ceasul purtat de Laurențiu Reghecampf la întoarcerea în România: „Știu ce urmează”
12:08
Tricoul lui Michael Jordan din finala NBA din 1998, purtat doar 43 de minute, s-a vândut cu 12,26 milioane de dolari
TRENDING
ExclusivInterviu
07:00
Procurorul european Cătălin Borcoman dezvăluie că în România fraude de 6 miliarde de euro cu fonduri europene sunt investigate de Parchetul European
Analiză
29 sept.
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
09:40
Anca Țurcașiu își schimbă viața și părăsește Capitala. Ce casă și-a cumpărat artista împreună cu Călin, iubitul ei
12:00
Acoperământul Maicii Domnului - 1 octombrie. Ce tradiții se respectă de Pocroave și ce semnficație are această sărbătoare
Parcul Național Timanfaya, Spania –  Un bucătar pregătește pui la grătar pe căldura vulcanică în restaurantul El Diablo
10:34
Restaurantul unic în lume unde mâncarea este gătită cu căldura emanată de un vulcan activ: „O experiență de neuitat”
Pilot de avion în cabina aeronavei
08:29
Cât de obosiți sunt, de fapt, piloții din avioanele cu care zburăm. Regulile stricte din Europa și avertismentul experților privind orele de muncă
O persoană care a activat modul avion pe telefon
00:14
De ce este important să activezi modul avion în timpul zborului. Riscul real nu este pentru avion, ci pentru abonamentul tău
Ce se întâmplă dacă mănânci banane zilnic efectul asupra intestinelor și digestiei. Sursă foto: Getty Images.
29 sept.
Ce se întâmplă cu intestinele tale când mănânci banane în fiecare zi? Acestea sunt efectele
Horoscop 21 - 27 septembrie 2026. Previziuni pentru toate zodiile
29 sept.
Horoscop 30 septembrie 2026. Peștii încep o etapă în care vor avea ocazia să înțeleagă de ce au nevoie de această călătorie
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Barajul Paltinu este situat în Județul Prahova, pe valea râului Doftana, în aval de confluența acesteia cu valea Păltinoasa, în cheile numite "La Tocile". Foto: Facebook / Romania - Carpathian Garden
06:22
Barajul Paltinu funcționează pe o soluție de avarie, fără nicio golire de fund. Anunțul Apelor Române
O mașină de poliție parcată noaptea pe stradă
05:40
Un român a murit în timp ce pleca de la o nuntă, în Italia. Ce au făcut prietenii victimei
Daniel Băluță este primar al Sectorului 4 din București din iunie 2016. Foto: Profimedia
29 sept.
Daniel Băluță vrea patrule stradale în Tineretului pentru a descuraja consumul de droguri și violențele dintre blocuri
Airbus A220-300 are o capacitate de 120 -160 de pasageri și autonomie de până la 6.300 kilometri. Foto: Hepta
29 sept.
O companie aeriană românească anunță că suspendă operarea avioanelor Airbus A220-300. Ce se întâmplă cu zborurile programate
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri