Se confirmă! Patriarhul Daniel a intervenit în scandalul dintre ÎPS Teodosie și Vasile Bănescu: „Trebuie oprită polemica, produce tulburare”

 2 comentarii

Site-ul stiripesurse.ro a publicat vineri o scrisoare trimisă de Șeful Bisericii Ortodoxe, către Arhiepiscopul Tomisului, în care îi cerea acestuia să pună punct schimbului de replici cu purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, pe tema celebrării Paștelui la aceeași dată. Autenticitatea scrisorii a fost confirmată pentru Libertatea, astăzi, 30 aprilie, de către surse din cadrul BOR.

„Trebuie oprită polemica în relația cu domnul Bănescu, deoarece produce tulburare în Biserică (conflictul între un teolog mirean, consilier patriarhal, și un ierarh din Sinod). Problema distincției dintre poziția oficială a Bisericii și opiniile individuale ale ierarhilor, clericilor și mirenilor va fi discutată la următoarea ședință a Sfântului Sinod”, se arată în mesajul publicat de stiripesurse.ro, confirmat de surse din Biserica Ortodoxă Română pentru Libertatea.

Următoarea ședință a Sfântului Sinod, în care se va tranșa această situație, este programată pentru data de 5 iunie, potrivit informațiilor ziarului.

De unde a plecat scandalul Teodosie-Bănescu

Fostul ministru de externe Teodor Baconschi și profesorul Adrian Papahagi, ambii apropiați de Biserica Ortodoxă Română, au cerut recent ca BOR să celebreze Paștele odată cu catolicii și protestanții, potrivit Digi24. De aceeași părere a fost și Mitropolitul Clujului, ÎPS Andrei Andreicuț.

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, nu a fost de acord cu propunerea și a spus că „Lumina sfântă nu ar mai veni”. „Paștele adevărat este acolo unde vine Sfânta Lumină. Au catolicii Sfântă Lumină? Nu au. Au alții? Nu au. Toți se adună la lumina ortodocșilor, dar nu îndrăznesc să vină, pentru că este greu la ortodocși. Sunt posturi mari și aspre”, a afirmat Teodosie.

Pe 10 aprilie, Vasile Bănescu a afirmat, într-un prim comunicat, că propunerea ca Paştele să fie la o dată comună în toată lumea creştină este un „ideal dezirabil”, dar depinde de decizia unui viitor Sinod pan-ortodox.

Pe 12 aprilie, purtătorul de cuvânt al BOR a transmis o nouă replică pentru ÎPS Teodosie, afirmând că „invocarea aprinderii Sfintei Lumini e compromițătoare” și că „trădează o perfidă gelozie”.

Pe 21 aprilie, aflat la Mănăstirea Dervent, Teodosie a spus că Vasile Bănescu „este un om vrednic de compătimire, care are nevoie de rugăciune” și că „are a doua soţie care a fost categoric împotriva religiei”. Această ultimă afirmație a venit după ce Bănescu l-a criticat, spunând că ar trebui „să ascundă cât mai puţine schelete în dulap, să recunoască onest elefantul strecurat în cameră şi caii troieni din discursul public ideologizat”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    parpalache 30.04.2023, 16:54

    De când a ajuns Baconschi...„apropiat de Biserica Ortodoxa”?!!!Asta-i culmea dezinformarii!Baconschi intr-o perioada a fost ambasador la...Vatican!Probabil ca este de etnie magyar,sau cu etnie incerta!Cât despre patriarhul Daniel...De la unul ca el-„pus” in fruntea Bisericii Ortodoxe Române-pe care nu l-au deranjat bombatdamentele calviniștilor americani asupra Begradului in ziua de Paște ortodox-la ce te poți aștepta?!

  • Avatar comentarii

    unfake 30.04.2023, 22:20

    Dar de la unul ca tine care-i tii poalele (ridicate) teodosului si, in general, cu orice prilej, oricui vine cu "lumina de la rasarit", la ce sa ne asteptam ?. Oricum, pari un simbrias ieftin, dupa calitatea interventiilor tale agramate. Scapa aia cu cateva kopeici pe luna, la resturi.

ALTE ȘTIRI
Baile Felix
15:47
O româncă face afaceri de 5.000.000 de euro cu apa termală din Băile Felix: creștere de 23 de ori în cinci ani
Mulțime de oameni care merge pe stradă, în București. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
13:35
Record de emigrări în 2025: peste 5,1 milioane de români muncesc în țări din Europa. Topul statelor cu cele mai mari comunități
MONDEN
Cheloo
15:31
Cum arată viața lui Cheloo la Breaza: „N-aș vrea să mă mai întorc niciodată la București”
Ana Maria Mocanu și Loredana Chivu la Asia Express
15:15
Asia Express, 4 octombrie 2026. Concurenții nevoiți să plângă în timpul unei probe. Tradiția veche de 800 de ani pe care trebuie să o respecte în China
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
3 oct.
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
16:34
Copiii Mirelei Vaida au spălat mașini pe stradă: „Să facă un ban cinstit”
16:30
Mașină nouă de 30.000 de euro sau Porsche second-hand: ce variantă te costă mai mult în cinci ani
16:10
Un mecanic român a reglat tacheții la o Honda 1.5 Turbo cu 141.000 km parcurşi ca „pe vremuri”
16:05
Două noi cutremure în România: seismele au fost înregistrate duminică, în județul Buzău
TRENDING
08:21
Emil Boc spune că muncitorii non-UE devin o problemă în Cluj-Napoca: „Sunt bineveniți, dar cu un test de bază”
3 oct.
O lună octombrie mai caldă decât de obicei ar putea prevesti o iarnă grea pentru Europa: ce arată prognozele meteorologilor
07:00
Loto 6/49 din 4 octombrie 2026. Report de peste 2 milioane de euro la 6/49, categoria I
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Dormitorul ar trebui să fie oaza ta de liniște, dar de multe ori devine un depozit pentru lucruri care nu-și mai găsesc locul în alte camere.
15:53
Cele 6 lucruri pe care ar trebui să le scoți din dormitor dacă vrei să ai un somn mai odihnitor
O femeie îmbrăcată într-o rochie gri care arată spre o casă modulară prefabricată, de culoare deschisă, amplasată într-un spațiu exterior deschis.
13:55
Au cumpărat o casă din containere maritime cu 24.000 de euro și au prezentat-o cum arată șase luni mai târziu: „Am economisit zeci de mii de euro”
Medalie cu profilul lui Alfred Nobel pe o carte deschisă
13:00
Cine a fost Alfred Nobel. Povestea din spatele Premiilor Nobel
Colaj din trei cadre ce prezintă o tânără purtând cască de protecție albă și echipament de lucru în timp ce amestecă materiale de construcție într-o găleată pe un șantier.
11:14
O tânără a lăsat Medicina ca să se facă zidăriță în Australia: „Când află că sunt femeie, conversația se oprește”
Mai multe chelnerițe îmbrăcate în costume tradiționale bavareze purtând numeroase halbe mari pline cu bere în interiorul unui cort aglomerat de la Oktoberfest.
08:42
Cât câștigă o chelneriță la Oktoberfest în doar 16 zile de festival. Veniturile depind de încasări și bacșiș
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
𝐋𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐚𝐯𝐚𝐧𝐬𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐩𝐞 𝐂𝐞𝐧𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐀𝐳𝐮𝐠𝐚–𝐁𝐮𝐬̦𝐭𝐞𝐧𝐢 Sursa foto Consiliul Județean Prahova
Analiză
13:00
Nota de plată a improvizațiilor pe DN1: jumătate de miliard de euro pentru centuri fragmentate care nu înlocuiesc autostrada și creează un haos total la Comarnic. „Sper să ne ferească Dumnezeu, în perioada asta, de vreo nenorocire”
Incendiu izbucnit la o casă din Slatina
10:03
Incendiu puternic în Slatina. O casă de 120 de metri pătrați a fost distrusă complet de flăcări. Patru persoane, inclusiv doi copii, au ajuns la spital
În piețe, tarabele sunt pline cu struguri
Reportaj
10:00
Cât costă mustul în piețele din București. Sucul dulce și proaspăt se vinde la pahar sau la sticlă
Clădirea Moscheii Carol I din Constanța
09:22
O moschee veche de peste 110 ani din Constanța intră în reabilitare: lucrările vor dura trei ani
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale