“În toamna anului 1989, cu prilejul hramului Sfântului Dimitrie cel Nou, în 27 octombrie, autorităţile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaşte. (…) Această umilire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost răsplătită, în sensul că peste câteva luni regimul comunist a căzut. (…) Dumnezeu nu se lasă batjocorit! El este îndelung răbdător, dar este şi drept”, a afirmat Patriarhul Daniel în cuvântul rostit marţi la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală, scrie News.

Patriarhul şi-a exprimat regretul pentru faptul că nu au putut participa mai mulţi credincioşi din cauza pandemiei.

“Regretăm faptul că, din cauza pandemiei, n-au putut participa anul acesta şi credincioşi din toată ţara, ci numai locuitori ai oraşului Bucureşti. Totuşi, noi preţuim pe toţi cei care au avut în gând să vină la Bucureşti, ne rugăm lui Dumnezeu să le dăruiască sănătate şi bucurie şi să ne ajute ca în anii următori să putem prăznui cu toată cuviinţa şi cu toată libertatea ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou”, a încheiat Patriarhul Daniel.

Pelerinajul de Sf. Dumitru din acest an s-a desfăşurat cu respectarea unor măsuri stricte, sanitare şi de distanţare socială, fiind deschis doar celor care locuiesc în Bucureşti.

Până acum, mai mult de 29.000 de credincioși s-au rugat la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou.

Citeşte şi:

România a depășit pentru prima dată pragul de 100 de decese COVID în 24 de ore

Câmpurile din Germania sunt pline de muncitori români și de abuzuri. “Vedem exact cât de perfid e sistemul”

Studiu: Nivelul anticorpilor COVID scade rapid după infectare și sugerează că, în lipsa vaccinului, imunitatea de grup este imposibilă

O femeie a auzit niște bătăi, sub pământ, la câteva zile după ce s-a prăbușit un bloc în 1977. A venit și Ceaușescu. Ce s-a întâmplat când a ajuns dictatorul
PARTENERI - GSP.RO
O femeie a auzit niște bătăi, sub pământ, la câteva zile după ce s-a prăbușit un bloc în 1977. A venit și Ceaușescu. Ce s-a întâmplat când a ajuns dictatorul
Lucian Mîndruță l-a desființat pe Selly. Ce a observat, de fapt, la vlogger
Playtech.ro
Lucian Mîndruță l-a desființat pe Selly. Ce a observat, de fapt, la vlogger
Imagini impresionante din cel mai rece oraş european. Clădirile abandonate s-au transformat în blocuri de gheaţă
Observatornews.ro
Imagini impresionante din cel mai rece oraş european. Clădirile abandonate s-au transformat în blocuri de gheaţă
Horoscop 2 martie 2021. Taurii se bucură de o întorsătură care poate bloca planurile unor apropiați
HOROSCOP
Horoscop 2 martie 2021. Taurii se bucură de o întorsătură care poate bloca planurile unor apropiați
Șoșoacă l-a atacat pe Orban, provocând râsete: ”Nu știam că știți să numărați până la 1 minut”
Știrileprotv.ro
Șoșoacă l-a atacat pe Orban, provocând râsete: ”Nu știam că știți să numărați până la 1 minut”
S-a îmbătat şi a luat-o la bătaie. Imagini incredibile cu o vedetă goală, la o petrecere
Telekomsport
S-a îmbătat şi a luat-o la bătaie. Imagini incredibile cu o vedetă goală, la o petrecere
Știi câți bani câștigi de fapt? Cum să calculezi diferența dintre venitul „în mână” și venitul „în buzunar” (Publicitate)
PUBLICITATE
Știi câți bani câștigi de fapt? Cum să calculezi diferența dintre venitul „în mână” și venitul „în buzunar” (Publicitate)