Mergi direct la conținut »
Patru persoane și-au pierdut viața într-un accident produs în Teleorman
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România > Patru persoane și-au pierdut viața într-un accident produs în Teleorman

Patru persoane și-au pierdut viața într-un accident produs în Teleorman

Patru persoane și-au pierdut viața, joi dimineață, într-un accident produs pe DN 65, în judeţul Teleorman după ce din cauza vitezei prea mari, mașina în care se aflau a ieșit de pe carosabil și a intrat într-un copac.

„Un autoturism care circula pe Drumul Naţional 65, din cauza vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcţiei, carosabilul fiind umed, şi a lovit un copac aflat pe partea stângă a direcţiei de mers. În urma impactului, conducătorul autoturismului şi pasagerul din dreapta faţă au fost găsiţi în autoturism, iar alţi doi ocupanţi ai maşinii au fost proiectaţi pe câmpul agricol din apropiere. Toţi cei patru bărbaţi au decedat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Teleorman, Teodora Dragole.

Toate cele patru persoane aflate în mașină și-au pierdut viața. Victimele sunt bărbați cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani.

La faţa locului au ajuns mai multe echipe de prin ajutor.

„La intervenţie s-a deplasat un echipaj SMURD, o autospecială de stingere ce are în dotare modulul de descarcerare şi un echipaj medical al Serviciului de Ambulanţă Teleorman. Medicii de la Ambulanţă au declarat decesul celor patru persoane”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Teleorman, Gelu Dragomir, citat de Agerpres.

Foto: ISU Teleorman


Citește și: Cine este Juan Guaido din Venezuela, tânărul care s-a auto-proclamat președinte în locul lui Nicolae Maduro


 

Close
Închide
  Close