Patru români au fost reţinuţi, zilele trecute, de autorităţile spaniole din Sevilla, după ce au fost găsiţi vinovaţi de trafic de persoane.
Potrivit Diario de Sevilla, C.U., de 24 de ani, D.M.A.,de 35 de ani, H.C.G. de 27 de ani şi B.C. a cărui vârstă nu a fost dezvăluită, obligau tinere să se prostitueze. Conaţionalii noştri aduceau femei în Spania, promiţându-le un loc de muncă, iar după ce ajungeau la ei, româncele erau sechestrate. Cei patru le luau actele şi le obligau să se prostitueze.
Femeile erau ţinute într-o locuinţă din Sevilla, care fusese închiriată de o româncă despre care nu se ştie cu ce se ocupă, aceasta aflându-se momentan în România.