In urma autopsiei cadavrului paznicului Cristian Radu, legistii de la Institutul de Medicina Legala “Mina Minovici” au reconstituit, pe cale stiintifica, filmul evenimentelor care s-au succedat in apartamentul barbatului ucis in cartierul bucurestean Drumul Taberei. Astfel, s-a aflat ca paznicul a fost spintecat dupa ce a fost ucis, iar cadavrul sau a zacut, judecand dupa ora probabila a mortii, o zi intreaga in locuinta.


Cristian Radu a fost vazut ultima oara in viata marti, atat la Liceul “Gh. Asachi”, unde era angajat ca paznic, cat si la bloc. A doua zi, miercuri, cand se presupune ca a fost ucis, barbatul nu s-a mai dus la serviciu si nici nu a mai iesit din casa. A urmat descoperirea macabra de joi dimineata datorata unei inundatii banale. De o zi, in baie curgea apa de la robinetul lasat deschis la maximum, mirosul de gaze invadase apartamentul pentru ca toate cele patru ochiuri ale aragazului functionau, dar la minim, fapt care a facut ca locuinta sa nu sara in aer. Totul in jur era improscat de sangele victimei. La o prima evaluare, din casa paznicului nu lipseste nimic, fapt care, cel putin pentru moment, exclude ipoteza unei crime in scop de jaf.


La necropsie, s-a stabilit ca moartea victimei a survenit cu 18 – 24 de ore inainte de a fi descoperita si a fost cauzata de faptul ca asasinul i-a taiat gatul in mai multe locuri. “Barbatul a murit repede, in doar cateva minute din cauza celor patru taieturi adanci de la gat care i-au sectionat si carotida. Mai are multe alte rani pe fata, gat si pe cap, dar acelea nu sunt letale. Apoi, i-a fost zdrobit capul, in partea stanga, cu un corp dur. Dupa ce a fost ucisa, victima a fost spintecata cu o taietura facuta de sus in jos, de la stern si pana la zona pubiana, si i-au fost scoase toate organele abdominale (intestine, ficat, rinichi). Am analizat si aceste organe si sunt intacte. Urmeaza ca analizele de laborator sa lamureasca daca victima avea in sange droguri, alcool”, ne-a declarat dr. Abdo Salem, legistul care a autopsiat cadavrul.

Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
GSP.RO
Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Playtech.ro
Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Dureros ce s-a întâmplat cu Geta din Liceeni! Drama care a distrus-o pe Cesonia Postelnicu
Viva.ro
Dureros ce s-a întâmplat cu Geta din Liceeni! Drama care a distrus-o pe Cesonia Postelnicu
Mărturia sfâşietoare a fiicei bătrânului ucis de trei copii de 9, 10 şi 15 ani, pentru o bicicletă: "L-au dezbrăcat, l-au umilit". Minorii pot scăpa nepedepsiţi
Observatornews.ro
Mărturia sfâşietoare a fiicei bătrânului ucis de trei copii de 9, 10 şi 15 ani, pentru o bicicletă: "L-au dezbrăcat, l-au umilit". Minorii pot scăpa nepedepsiţi
Un măcelar din Piatra-Neamț și-a fugărit patroana cu barda prin piață. Motivul său de furie a uimit pe toată lumea
Știrileprotv.ro
Un măcelar din Piatra-Neamț și-a fugărit patroana cu barda prin piață. Motivul său de furie a uimit pe toată lumea
Iubirile secrete ale Vasilicăi Tastaman. „M-am săturat să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat ca să am unde să dorm”
FANATIK.RO
Iubirile secrete ale Vasilicăi Tastaman. „M-am săturat să mă culc în fiecare seară cu alt bărbat ca să am unde să dorm”
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Orangesport.ro
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
'Un copil nu trebuie să mai crească neapărat într-o familie'. Andreea Antonescu a spus adevărul despre despărțirea de iubitul ei
Unica.ro
'Un copil nu trebuie să mai crească neapărat într-o familie'. Andreea Antonescu a spus adevărul despre despărțirea de iubitul ei
Horoscop 25 martie 2023. Racii beneficiază de mai multă energie, de mai mult curaj, dar ar fi bine să aibă grijă cum folosesc aceste beneficii
HOROSCOP
Horoscop 25 martie 2023. Racii beneficiază de mai multă energie, de mai mult curaj, dar ar fi bine să aibă grijă cum folosesc aceste beneficii
Noutăți de la UBER!
PUBLICITATE
Noutăți de la UBER!