Deputatul PDL Dănuţ Liga  trage un semnal de alarmă cu privire la necesitatea organizării urgente a unui Congres Extraordinar al democrat-liberalilor, unde să se facă o radiografie obiectivă a ceea ce s-a întâmplat la aceste alegeri dar şi realizarea unei strategii de reconstrucţie a partidului şi stabilirea următorilor paşi care trebuie făcuţi de acum şi până cel puţin în 2014 cu ocazia alegerilor europarlamentare şi a celor prezidenţiale.
Totodată, Liga solicită în mod expres demisia imediată a preşedintelui PDL Vasile Blaga şi a lui Adriean Videanu, preşedinte interimar pe Bucureşti, dar şi coordonatorul acestei campanii la nivel naţional, deoarece aceştia sunt principalii vinovaţi de eşecul ruşinos suportat de PDL în aceste alegeri.
”Este nevoie mai mult ca oricând ca Partidul Democrat Liberal să strângă rândurile în jurul acelor lideri care au confirmat, câştigând toate bătăliile electorale la care au participat. Oameni care nu au avut partipriuri, care nu au adus dezbinare, ba dimpotrivă, oameni care au ştiut să menţină unitatea partidului.De aceea, Vasile Blaga şi Adriean Videanu, pentru binele Partidul Democrat Liberal, de urgenţă DEMISIILE”, spune Liga.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.