Procurorii Parchetului Bucureşti au declanşat o amplă investigaţie pentru prinderea pedofilului care încă umblă liber pe străzi. Zile la rând, anchetatorii au luat la mână sute de dosare din ultimii ani, în care pedofilii nu au putut fi găsiţi sau n-au fost suficiente probe. Astfel, procurorii au descoperit că, în urmă cu trei ani, o altă fetiţă ce avea 13 ani a fost victima obsedatului. Atunci, individul a sărutat- o pe copilă, după care şi-a băgat mâna în pantaloni şi s-a masturbat.
Probele de ADN culese de la faţa locului s-au potrivit cu cele ridicate de la atacul recent, când fetiţa de 7 ani a căzut şi ea în mâinile pedofilului. Şi acum nemernicul a urmat acelaşi scenariu, copt de o imaginaţie bolnavă. Animalul a obligat-o pe copilă întâi să-i mângâie organul, în timp ce o privea cu o satisfacţie criminală.
Victima are nevoie acum de consiliere psihologică, drama părinţilor ei putând fi cu greu redată în cuvinte. De altfel, apropiaţii familiei speră ca oamenii să-l poată identifica pe obsedat cât mai repede, pentru ca acesta să ajungă acolo unde-i e locul, la puşcărie.

Sunaţi la 112, dacă îl recunoaşteţi!

Procurorii Parchetului Bucureşti cer sprijinul bucureştenilor pentru a-l putea încarcera pe atacatorul de minore. “Orice informaţie venită de la oameni care-l cunosc pe acest bărbat ne-ar ajuta în anchetă. Dacă- l recunoaşte cineva, să sune de urgenţă la 112”, ne-a declarat Bogdan Staicu, şeful procurorilor criminalişti de la Parchetul Bucureşti.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.