Pensionarii ”Tai Chi” au făcut mişcări de energizare înainte de Sărbătorile Pascale

Programul a început cu un exercițiu asiatic de relaxare Tai Chi, părintele artelor marţiale Kung Fu.

Tai Chi este recunoscut pentru efectele sale benefice asupra sănătăţii şi longevităţii practicanţilor. Este în acelaşi timp şi o meditaţie în mişcare, practicantul încercând să fie mereu conştient de corpul său şi de mediul înconjurător, conducând mişcarea cu mintea într-o stare de relaxare activă şi alertă. Formele de Tai Chi Chuan sunt destinate creşterii forţei naturale, dobândirea unor abilităţi de luptă şi aducerii practicantului într-o stare superioară de focalizare, disciplină, echilibru şi armonie cu Universul. Cercetările medicale au descoperit dovezi că Tai Chi este asociat cu beneficii generale de sănătate la persoanele în vârstă. Membri CARP Omenia au început să practice Tai Chi în anul 2015, sub îndrumarea unui specialist în domeniu.

Pensionarii ”Tai Chi” au făcut mişcări de energizare înainte de Sărbătorile Pascale

În fine, în cadrul spectacolului de astăzi au susţinut recitaluri Grupului vocal “Seniorii Omenia” de la Centrul de Zi al  Asociației C.A.R.P. “OMENIA” şi ale corului Centrului de Zi – Clubul seniorilor “Covasna”, precum şi momente poetice ale Cenaclului „Omenia”. După spectacol au fost împărţite 200 de pachete celor mai săraci membrii CARP. La nivel de asociație vor fi distribuite, în total, 800 de ajutoare materiale și financiare nerambursabile.

Pensionarii ”Tai Chi” au făcut mişcări de energizare înainte de Sărbătorile Pascale


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Un austriac, care a locuit în România, foarte aspru cu statul nostru: „Oraș urât, am venit într-o țară săracă”. În ce oraș a locuit
GSP.RO
Un austriac, care a locuit în România, foarte aspru cu statul nostru: „Oraș urât, am venit într-o țară săracă”. În ce oraș a locuit
ȘOC! Șeful băncii austriece care deține BCR România, mesaj pentru politicienii români! Uluitor ce a spus
Playtech.ro
ȘOC! Șeful băncii austriece care deține BCR România, mesaj pentru politicienii români! Uluitor ce a spus
Veste șoc pentru fanii vedetei! Divorțează, după ce soțul ei a fost prins cu amanta, în public
Viva.ro
Veste șoc pentru fanii vedetei! Divorțează, după ce soțul ei a fost prins cu amanta, în public
Surse Observator: România pregăteşte primele măsuri împotriva Austriei, după votul negativ privind aderarea la Schengen
Observatornews.ro
Surse Observator: România pregăteşte primele măsuri împotriva Austriei, după votul negativ privind aderarea la Schengen
Clujeanul care și-a retras toți banii de la o bancă vieneză, după gestul austriecilor. Ce a scris pe ordinul de plată
Știrileprotv.ro
Clujeanul care și-a retras toți banii de la o bancă vieneză, după gestul austriecilor. Ce a scris pe ordinul de plată
Dezvăluiri fără precedent. Cine voia să îi fure averea lui Petrică Mîțu Stoian: ”Este un escroc”
FANATIK.RO
Dezvăluiri fără precedent. Cine voia să îi fure averea lui Petrică Mîțu Stoian: ”Este un escroc”
Gigi Becali, explozie de nervi după ce Austria s-a opus intrării României în spaţiul Schenghen. Declaraţii extrem de dure
Orangesport.ro
Gigi Becali, explozie de nervi după ce Austria s-a opus intrării României în spaţiul Schenghen. Declaraţii extrem de dure
Horoscop 9 decembrie 2022. Scorpionii pot trăi un moment delicat sau astăzi să apară un nou episod dificil în viața lor
HOROSCOP
Horoscop 9 decembrie 2022. Scorpionii pot trăi un moment delicat sau astăzi să apară un nou episod dificil în viața lor
Povestea lui Pavel Traian, din Cluj: a primit tratamentul care l-a scăpat de dureri la 6 ani de la diagnostic
PUBLICITATE
Povestea lui Pavel Traian, din Cluj: a primit tratamentul care l-a scăpat de dureri la 6 ani de la diagnostic