0-334341-oana_zavoranu_pepe.jpg

Pepe și Oana Zăvoranu nu mai au nimic de împărțit, sentimental. Drumurile lor s-au separat încă din primăvara lui 2011 și, de atunci, fiecare și-a refăcut viața. Pepe s-a recăsătorit și are acum o familie fericită și două fetițe, cu Raluca, în timp ce Oana Zăvoranu s-a măritat și ea din nou, cu un bărbat mult mai tânăr, Alex Ashraf. Trecutul însă îi urmărește și acum, iar cei doi foști soți își împart practic procesele, la tribunal. După o aparentă liniște, războiul stă să reînceapă! Instanța le-a dat întâlnire de nu mai puțin de două ori în această lună, în două dosare diferite. După ce cazul său fusese inițial, clasat, Pepe a obținut repunerea pe rol a plângerii făcute (prima înfățișare va avea loc pe 14 septembrie), în care își acuză fosta soție de furt și distrugere, după ce aceasta ar fi plecat în primăvara anului 2011, din casa în care au locuit împreună, cu aproape tot ce exista în ea.

Și victorii și înfrângeri

Oana ar fi luat canapelele, salteaua de dormit cu inimioare, mașina de spălat, dar și hârtia igienică. După ce s-au despărţit, Pepe și-a acuzat fosta soție că i-a luat și 75.000 de euro dintr-un seif şi că i-a vandalizat casa. În plus, artistul a vrut să-şi recupereze prejudiciul şi i-a cerut fostei soţii daune în valoare de 150.000 de euro. În vara acestui an, Oana Zăvoranu a încercat să pună capăt acestui proces, depunând o plângere în care a contestat durata prea mare a acestuia, dar fără sorți de izbândă.

Fosta soție a lui Pepe a ”bifat” însă și ea o mică victorie în războiul cu artistul. Oana a obținut, la rându-i, rejudecarea plângerii făcute pentru violarea corespondenției, unde instanța decisese netrimiterea în judecată și neînceperea urmăririi penale împotriva fostului soț. Iar un prim termen a fost deja fixat pentru sfârșitul acestei luni.

pepe_rade-oana-zavoranu-cazatura.jpg

Pepe a primit 10.000 de lei de la fosta soție

Pepe a reușit să câștige deja un proces de calomnie intentat fostei soții, care a fost obligată să-i plătească, printr-o hotărâre judecătorească, daune materiale de 10.000 de lei. Oana Zăvoranu a achitat această sumă abia la un an de la stabilirea sentinței, după ce artistul a cerut executarea ei silită. După ce a primit-o, Pepe a donat suma respectivă pentru un caz social.

CITEȘTE ȘI:

Pepe, dus cu mandat la procesul Oanei Zăvoranu cu vrăjitoarele: ”Nu am ce căuta în acest dosar”

Urmărește-ne pe Google News
Diana, un arbitru de 22 de ani, este victima răzbunării pornografice: „Sunt dezgustată. Am ajuns în centrul unui uragan, unui infern, asaltată de mii de mesaje”
PARTENERI - GSP.RO
Diana, un arbitru de 22 de ani, este victima răzbunării pornografice: „Sunt dezgustată. Am ajuns în centrul unui uragan, unui infern, asaltată de mii de mesaje”
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
Playtech.ro
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
O tânără înţeapă mai multe prezervative într-un supermarket, apoi le pune înapoi pe raft. VIDEO
Observatornews.ro
O tânără înţeapă mai multe prezervative într-un supermarket, apoi le pune înapoi pe raft. VIDEO
Horoscop 24 ianuarie 2022. Fecioarele redevin serioase și harnice, cum nu prea au reușit să fie în ultima perioadă
HOROSCOP
Horoscop 24 ianuarie 2022. Fecioarele redevin serioase și harnice, cum nu prea au reușit să fie în ultima perioadă
Cum a reacționat George Simion după ce a fost stropit cu cerneală
Știrileprotv.ro
Cum a reacționat George Simion după ce a fost stropit cu cerneală
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
Telekomsport
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale
PUBLICITATE
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale